sunt moale ca un soare molatec
sunt rău ca un nor de catifea
sau, mai bine, ca tristețea mea
doar ea îmi deschide baierele pe unde soarele intră
și iese ca pletele unei metrese
încerc să așez soarele rotund pe foaie
este ca o ploaie care spală un far murdar la capătul nopții
clopotele trase apar și dispar ca un înger necesar dar rămân cu mirosul
un miros de femeie în călduri
apărată doar de umbrelă
de sudoarea intrată printre crăpături
ca o maree rebelă
dar și mirosul meu de patagonez în retragere
cu noaptea purtată pe păr și pe piele