’Suferinta din dragoste , mai mult, o ruptura se vede in ochii celor curati. Din suferinte invatam, ne apropiem de sublim. Gestioneaza cu intelepciune ce-ai primit. Ai rabdare. Drumul pe care crezi ca-ti porti pasii, acum, e doar un popas. Ai rabdare insa, nu te grabi! Nu ai nevoie de o alta dezamagire. Drumul tau te asteapta! Acest drum, desigur, e un el !’’

Sa fi avut in jur de 30 de ani si un zambet asemanator cu niciunul dintre care am intalnit pana acum. Purta costum de stofa fina, camasa in dungi inchise la culoare si o cravata din matase cu nod dublu. Imi lecturam linistita cartea preferata cand acest domn, placut la vedere s-a asezat langa mine pe banca, asteptand trenul. Eram pe peron, in Gara de Nord si asteptam sa apuna soarele care-mi deranja privirea si nu ma lasa sa vad foarte bine literele.
Sunt putine momente in viata in care stii exact ce are sa ti se intample. Un astfel de moment intuisem eu in timp ce ma aflam pe peron cu nasul in lumea mea mistica. Stiam cumva ca am sa vorbesc cu acest domn, ca intre noi doi exista o legatura dincolo de orice explicatie pamanteana. Era un om profund, eu eram ranita si amandoi aveam sentimente care intr-un fel sau altul ne legau unul de celalalt.
- '' Pe ce adresa sa va trimit cartile? Dupa ce le veti citit, vom vorbi. Sigur, atunci ma veti intreba altceva. Doream sa ne tutuim. Ma scuzati.''
Numele lui nu-mi spunea mare lucru. A doua zi ne trimiteam mesaje prin telefon. Se semna simplu: Felix.
In multe din mesajele primite ma ruga sa am rabdare. ‘’Rabdarea e o virtute, Bianca! Am sa-ti trimit niste povestioare. Vei pricepe. Tot ceea ce ni se intampla are un talc. Important este sa ierti! Nu astepta rasplata! Ea va veni, oricum! Imbraca totul in lumina, iertare si dragoste’’.

De cele mai multe ori imi parea ca vorbesc cu un filozof din trecut, ca m-am transpus in somn intr-un alt timp sau ca am febra si delirez in vis. Nu de putine ori am crezut ca e un sfant. Avea vocea calda si rotunjea literele cu mare grija. Eram sceptica, uneori speriata, de cele mai multe ori sensibilizata. Alteori…imi spuneam ca poate e un semn si ca trebuie sa ma incred in el, asa cum am facut-o de atatea ori in viata mea.
Nu stiu cine este cu adevarat acest domn si probabil ca nu voi afla niciodata.Nu stiu daca a intuit starea de neliniste in care ma aflam pe peron sau pur si simplu, a simtit ceea ce simteam si eu in acel moment. Stiu doar ca avea privirea blanda si maini de artist.
Sa iert…asa imi cerea de fiecare data cand imi scria…sa iert…
Si l-am iertat...