Pe măsură ce creștem, ne dăm seama de capacitatea infinită a universului de a ne înghiți în marele lui abis enigmatic.
*Și vin primele grăngănituri de cuvinte monosilabice, primii pașii și inocența curge în cascade.
Mă și văd copil, cum am găurit cu compasul fiecare frunză de crasula a mamei, chiar crezând că nu poate să respire și astfel o eliberez. Există ceva atât de inocent în gândirea eronată a copiilor, încât pare incredibil să te superi pe ei chiar și când comit cele mai eronate acțiuni, având mereu la îndemână explicații fabuloase ce au înțeles în lumea lor... dar mama m-a înțeles și mi-a zâmbit.
**Clădeam cu grijă un castel de nisip și vine un copil rău și dă cu piciorul în el și râde
Și creștem, mergem la grădiniță și cineva râde de noi și ne trage de părul „creț ca de oaie” și nu conștientizează că sparge bariera inocenței și provoacă jignire. Prima replică tăioasă, neînțeleasă pe deplin, decât la auzirea repetată a acesteia la maturitate. Și doare, dar universul nu a fost gândit ca un spațiu separat, în care să fim feriți, la umbra indivizilor meschini, ce nu au altă ocupație decât să arunce cu darts în personalitățile în dezvoltare a celor din jur...dar, hei viața merge înainte.
Primul sărut, stângaci și penibil, regretat mai târziu ca fiind un act fără sens și fără sentimentul impus de filmele care prea ne cresc așteptările ani și ani, așteptând ce?... O căruță cu boi și un cavaler, în toată fecioria lui, cu cuvinte alese și flori proaspăt culese...atâtea clișee în lumea asta și mereu ne străpung retina aceleași, atât de evidente. Cu fete micuțe, ce se joacă cu barbie-le lor aranjând căsuța din viitor, cu rochia albă de mireasă ce urmează să o poarte și jeepan-ul plin de odraslele proaspăt turnate.
***Niciodata nu m-am încadrat la categoria potrivită
Nu mi-au plăcut niciodată „chestiile“ prea perfecte. Păpușele barbie, blonde cu părul întins, cu picioarele până la cer, sau transpunerea lor în realitate de către adolescente disperate să facă fericit un biet licean, disperat și plictisit de propria mână, care va fi la fel de indiferent după cele 3 minute de rai petrecute.
Adevărul e că am ales să fac traforaj în loc de cusut la orele de tehnologie fără să mi se pară că trec în tabăra băieților. Făceam sport, nu cură de slăbit. Purtam teniși și tricouri largi, provocând camuflarea formelor mele în devenire, spre deosebire de altele, ce le afișau cu mândrie ca produs propriu. N-aș fi putut să țin niciodată regimuri fără sens să mă înfometez, în speranța că non-formele mele o să compenseze faptul că am gura prea mare și tind să fiu tăioasă, ca măsură de autoapărare...dar hei, așa sunt eu. Cine avea răbdare să mă înghită, își dădea seama, cred, că după 2 linguri de „me” nu-s chiar așa de acră totuși.
****Când viața îți dă lămâi, e timpul să faci limonadă cu mentă și să adaugi mult zahăr de la tine
Și toate teoritizăriile despre care e defapt demersul lucrurilor în lume aveau să se prăbușească când ai apărut tu, tsunami-ul din viața mea. Ca o masochistă ce sunt, am stat în nenumărate rânduri, așteptându-ți valul nesuferit să mă acopere cu speranțe și gânduri demne de filmele patetice pe care le-am criticat toată viața, demonstrându-mi ceea ce am negat mereu: I have a heart și da a fost și rău și bine, și da încă doare, dar începe să fie bine într-un mod matur și plăcut. Cred că face parte totul dintr-un proces evolutiv, care începe cu matters of the heart, cu apogeurile de bum bum în liceu, ce provoacă depresii și insomnii, tratate cu nopți pierdute în alcool de duzină și confesiuni la colțuri nepotrivite pentru a te arde singur că doar așa îți dai seama cine a fost cu adevărat sincer, e încă acolo peste ani...dar oamenii precum anotimpurile, tind să se schimbe și să plece.
*****Facultate, dulce facultate, viață de noapte și iad cu sesiuni ce faci bac-ul să pară floare la ureche
Mereu în căutare de orizonturi prietenoase, ajungi la facultate. Dracu știe de ce aici. Acolo n-a fost să fie, dincolo terminai muritor de foame, nu că aici ar fi sigură treaba, dar noah era anu întâi și erai încrezător în stele. Avea să fie anu tău. Ai tras pe brânci, să-ți dovedești ție că profesorii tipicari din liceu nu te-au ghicit și tu chiar erai în stare de mai mult.
******Prima noapte perfectă se sfârșește mereu într-o dimineață abruptă
Nu ești încă deplin copt la minte. Degeaba te dai mare și tare că ți-a trecut. La prima ocazie, ai sărit în tren și te-ai dus să-l vezi. Þi-ai luat rochia cea bună, fără să te gândești că la dracu o să-ți înghețe fundul...dar hei, ce mai contează. L-ai văzut. Ai fost stângace ca întotdeauna, și el n-a înțeles. Repetițiile în fața oglinzii au dat chix și iar ai dat drumu la banda de răutăți gratuite, când ai fi vrut să rosteșți doar trei cuvinte. Nu,nu penibilitățile de americănisme zilnice din filme, ci mi-a fost dor sau un banal mă simt bine. Și ce bine ar fi fost să vociferezi când și ce trebuia, după o noapte de baliverne nesemnificative dulci și amare, te-ai panicat și ai dat bir cu fugiții... el n-a știut niciodată ce simțeai și că ai plecat defapt, în căutarea unor cuvinte.
*******Dacă nu merge din prima, poate a treia oară va fi cu noroc
Dar comunicarea între doi oameni nu e ca un serial și nu poți să reiei episoadele cu pauză de ani între, fără să se producă rupturi. Înapoi și înainte, până când n-a mai fost cale de întoarcere. Loc de jignire, sau vreme de zâmbit, au rămas doar amintiri. Impregnate în scoarța mea cerebrală chiar și când a venit al doilea al treilea el. Nr.2. era altfel, mic și după cum am descoperit mai târziu, prea ciudat pentru gustul meu. Nr.3 a fost o tranziție lungă pentru mine și mi-a dat șansă să mă joc, cum am fost jucată ani de-a rândul. Deși nu e frumos, mi-a plăcut să am marioneta mea personală, care să pice în fund la vederea-mi, copleșindu-mă cu declarații cu care firea mea inhibată nu era obișnuită. Dar ce-i prea mult strică și s-a dovedit a fi un joc care nu mai era captivant pentru mine, cu replici care păreau lipsite de substanță. Dar mi-a distras și el gândul de la tine o perioadă, deși am vrut să testez teoria geloziei, ca să-mi demonstrez mie cele trei cuvinte care nu le auzisem concret și mi-a părut rău. Uneltirile planificate mereu ți se întorc și în final, sinceritatea deși te poate răni, e cea care te eliberează. Și nimic nu se compară cu respirația ușoară de fulg pe care o ai, după ce îți pui sufletul pe o tavă, fără absolut zero așteptări.
*********Cel mai eliberator sentiment e sinceritatea
Deși pentru mulți care n-au apucat să dea cu dreptul în stângul în liceu, facultatea reprezintă locul unde te poți reinventa. Poți să fi unul dintrei cei buni, unul dintre cei cool, sau să nici măcar nu apari în peisaj. Eu simt că după 4ani, am crescut. Nu mi-e dor de exagerări și zbenguieli. Prefer o bere și o discuție în contradictoriu la o noapte nesemnificativă de alcool oricând. Și da, am îmbătrânit și obosesc. Oricât de mult îmi place să vorbesc, și chiar mult pot spune, îmi place să mi încarc din când în când bateriile departe, în intimitatea camerei mele să fac pe artista scriind, desenând sau scrijelind în cărbune și să asimilez ce mi se întâmplă. Să povestesc alter-egourilor mele ce cred și să le cert că iar mi-au lăsat haine la spălat...dar, hei așa sunt eu.
**********Pagină goală din capitolul ce urmează a fi scris
Și creierul meu începe să fie preocupat cu chestiuni de adult- ce dracu o să fac în țara asta, cu meseria mea neinventată încă aici, cu criza economică și restul rahaturilor din jur. Și parcă chefurile și toate prostiile nesemnificative pentru care mă consumam în trecut par la milioane de ani distanță, în timp ce viața pare a se scrie singură la mașină, fără a ști care naiba o fi deznodământul.
************Incredibil cum poate încăpea viața unui om într-o valiză de maxim 20 kg și un bagaj de mână
Îmbătrănită și uncool, îmi strâng hainele și două perechi de pantofi și trei din jeanșii mei norocoși și mă pregătesc să îmi încerc norocul în alt ținut, mai răcoros și ploios, în care sper să găsesc câteva cuvinte interesante să le rostesc și măcar două răspunsuri la întrebările mele.
************************************************************