Nu stim niciodata cand ne vine sfarsitul, stim doar cand il dorim intr-atat de tare incat sa il ajutam sa vina mai repede. Atat timp cat suntem fericiti, nu dorim nimic mai mult decat ca viata noastra sa fie vesnica, dar apare tristetea, in viata tuturor si atunci intervine sentimentul de tristete, de durere sufleteasca, iar cand durerea persista in timp, sufletul nu o mai poate suporta. Asa apare dorinta de sfarsit, dorinta de a incheia socotelile cu cei din jurul tau.
Azi este randul meu, de fapt asa a fost dintotdeauna, dar am fost prea orb pentru a vedea adevarul, sau poate prea fricos pentru a accepta sfarsitul. Nu plec din aceasta lume lasand in urma lacrimi, plec lasand in urmea mea noi drumuri, noi oportunitati. Accept acest sfarsit cu inima deschisa, chiar imi doresc sa vina, sa vina mai repede, sa nu mai intarzie.
In jurul meu vad multi oameni fericiti, dar nu ma vad pe mine in locul lor. Am fost creat in asa fel incat sa nu am pe buze nici macar un suras. Atunci , ma intreb cine a inventat zambetul, cum se defineste zambetul si care este rostul lui?. Oare atunci cand oamenii zambesc, ce simt? Singur nu am reusit sa gasesc raspunsul... tocmai de aceea, mostenirea ce o las pe acest pamant, este o sarcina. Sarcina de a gasi raspunsul la intrebarea " ce este zambetul? " si atunci cand veti veni dupa mine, sa imi dati raspunsul.
Acum, imi doresc sa fi avut... mai mult timp, sa fi avut ... mai multi prieteni, ... dar nu se poate. Este alegerea mea, o alegere ce nu o regret... dorinta mea suprema de a face balanta sa fie dreapta.