În următoarele patrușcinci de zile îmi iau hamul și praștia în văzul lumii, fără s-aștept avizul favorabil al ăsteia din urmă – o fi mare Grădina Lui (ce bine-mi pare!), da' ce-i la gura lumii bate, de departe, orișice.
Păi, să vă povestesc: cum stăteam, ca tot omu', cu fundu-ntr-o luntrie (și din punctul meu de vedere, dar și dintr-al altora!) și cu mintea vraiște prin impolitețuri și, păi se putea altfel?, cum diseminam despre perversiune și port ilegal de titulatură – e vorba de aia de filosof, aia ce-o poartă –, ei bine, cine credeți că dădu, năvală, peste mine? Liiceanu... ba bine că nu!: Păi da, da' de ce nu vă contravine? (zice!); Ei bine, m-așteptam! (îi zic!); Ce, nu vă convine harababura, harababura nu vă convine? ('mi zice el!); Ba bine că nu, da' trageți la mal, bre! (îi zic!); Ete na, acușica te treziși și tu, când e evident că-ți sare (tot!) muștarul când știi că filosofia a devenit ceva cotidian (din decembrie 1989!) și că paște la pas fizicește vorbind și ezotericește numai cum îi liicesc eu (mi-a tras-o, el); De curând, zorii liicenismului s-au așezat și pe bloage, pe interneți și pe alte alei virtuale (i-am tras-o și io!).
Băi, oameni buni, ia uite ce a urmat: Liiceanu, așa cum e el fizicalicește, s-a așezat în blog-startul cotidian
(http://www.cotidianul.ro/125805-Liiceanu_Cum_sa-mi_imaginez_o_scrisoare_de_la_Cioran_primita_pe_laptop), iar după ce a auzit pușcătura, filosoful o luă la filosofeală ca și cum era vorba de un interviu pentru revista The One, publicat pe blogul de pe Gândul, Gabriel Liiceanu având timp și inspirație berechet pentru a-și elimina concurenții vorbind despre tehnologie, SMS-uri și despre lipsa “de spirit de echipă” a interogatorilor; pe parcursul alergării, lejer, filosoful a aruncat-o, publicului, p-asta: “Gândiți-vă o clipă la e-mail. Ce eficace e! Dar ne răpește amprenta spirituală vie care este scrisul celuilalt.”
Publicul, așa cum era de așteptat, a intrat într-un fel de delir filosofic, și-a scandat: delete, delete, delete... delete!