semnal de carte:





Cartea Recordurilor „Muntele meu, Carmel
”Culegere de texte antologice și ineditede Bianca Marcovici



Bianca Marcovici este o poetă cu vechi state de serviciu, înanul 1991 când a emigrat în Israel, împreună cu familia,era deja un nume cunoscut pe plaiurile Iașului.De aceea nu ne surprinde când ea apare în public, în fața cititorilor,cu un nou volum. Acum a venit rândul unei cărți careconține ceva nou: jumătate e dedicată poeziei, iar jumătate prozei.Pentru că trebuie să vă spunem că, deși Bianca e recunoscută capoetă, ea scrie bine și proză scurtă, mai ales întâmplări autenticeși memorii.Până acum Bianca a editat 24 de cărți și fiind foarte activă colaboreazăla ziare și reviste literare din România, publică în presadin Israel și România, și-a alcătuit un program personal la internet.„Istoria” Biancăi numără și câteva premii importante, printrecare „Benjamin Fundoianu” pentru întreaga ei operă poetică,care i-a fost acordat de „Asociația Scriitorilor Israelieni de LimbaRomână”.Prin „Muntele meu, Carmel”, Bianca Marcovici lansează onouă editură, cea a „Revistei Familiei” care – sub aspect grafic– i-a realizat o carte la nivel remarcabil, ceea ce va deschide gustultipăririi lucrărilor și altor scriitori. Desigur însă ne intereseazăesența cărții, nu numai aspectul ei plăcut. În prima parte a volumuluiintitulată „Poezii în proză” autoarea ne povestește marea eidragoste pentru muntele de la Haifa, pe care-l adoră. În poezia„Muntele Carmel” – care a suportat pe parcursul anilor câteva incendii– poeta spune: „Am pipăit fiecare rămurică să caut puținăverdeață/ câțiva în locurile albe, atât de fără viață”. În concepțiaautoarei verdele de pe Carmel trebuie să rămână veșnic viu.Dar în „Muntele meu, Carmel”, ea spune: „Eu văd verde înainteaochilor, / Chiar și starea de deșert/ de pe muntele meu ars desoare/ e un fel de verde crud”. Și în poezia „Israelul tău” nu uităsă exclame: „Am strâns muntele Carmel în brațe.”Partea a doua a volumului „Note și povestiri” cuprinde câtevaschițe care au fost publicate în reviste, dar desigur că trebuie să-șigăsească un loc în carte fiind sensibile, interesante, atrăgătoare.Ne referim în special la „Premeditare”, „Concert la Haifa”, „Euam prieteni evrei, cum pot să fiu antisemit?”, „După 25 de ani”.Repet, proza Biancăi Marcovici se ridică la nivelul poeziei, deaceea, volumul „Muntele meu, Carmel” e bun și atractiv. BiancaMarcovici iubește și muzica, dă farmec scrisului ei, parcă transformând totul în cântec.

G. Mosari



atașat ''Revista Familiei''(Israel)- Magazin săptămânal -Anul 45 - NR. 2298

Redacția și Administrația:Revista FamilieiP.O.Box 7159 Rishon Letzion 75171 IsraelTel/Fax:





cu o nouă carte:


Gabi Moscovici


Am primit zilele trecute în dar o… bijuterie. Este vorba de noul volum al Biancăi Marcovici “Muntele meu, Carmel” (culegere de texte antologice și inedite). Cartea este tipărită în Israel în colaborare cu “Revista Familiei” (Israel, 2010, 143 pagini).
Nu am exagerat comparând această carte cu o bijuterie. Așa am văzut-o eu, așa am simțit-o atunci cand am luat-o în mână cu o infinită grijă și delicatețe datorită prezentării ei grafice, a coperții atrăgătoare, dar mai ales, conținutului ei.
O cunosc pe această poetă sensibilă din Iași, când apărea la cenacluri literare, la Muzeul de Literatură, la Biblioteca Gheorghe Asachi, etc.
Citeam cu interes poeziile ei. Personalitatea ei ca poetă este dublată de muziciana talentată și…uimitor pentru mine, cu o profesiune departe de delicatețea muzicii și artei poetice: Bianca este inginer. Mi-a venit de multe ori în minte cunoscutul aforism: “când Dumnezeu dă, dă din toată inima”.
Și iată-mă în fața noului volum al Biancăi.
Prima parte a carții cuprinde poezii în proză. Viața poetei în noua-veche patrie a influențat mult creația ei. Se simt “semnele peste timp” (Folosesc titlul unei poezii din volumul “Impactul virtualului”, volum prezentat de altfel de regretatul Liviu Moscovici, soțul meu). Citindu-l pe Liviu, constat și eu că pentru poetă poezia “nu este un simplu exercițiu cultural, ci o subtilă convocare la realitatea imediată, o încredere nemasurată în puterea cuvântului”.
Noua carte a Biancăi are cele mai multe pagini dedicate Israelului, Haifei. De altfel titlul cărții este mai mult decât semnificativ: “Muntele meu, Carmel”. Ce poate fi mai explicit pentru exprimarea sentimentelor poetei?
Redau aici poezia “Muntele Carmel”:
“Am urcat pe Muntele Carmel,
pe coclauri pe lângă Universitate
Bîneînțeles că e o antenă acolo,
e punctul cel mai înalt din Haifa.
Jos, undeva în semiprăpastie
pădurile sunt arse…arse…
de după ultimul incendiu
Nu știu dacă a fost pus…
dar, tare greu se mai reface pădurea!
Am pipăit fiecare ramurică să caut puțină verdeață,
Câțiva muguri în locurile
alea atât de fără viață…
În fiecare zi îmi promit să-mi șterg din amintire
unele lucruri, să le ard
Necuviința.
Să renasc “din cenușă”!
Dacă n-ar fi omul să ardă, să sufoce,
să se dea în spectacol, să urască,
să distrugă…
cred că
pădurea ar reveni la viață mult mai repede!
(publicat în 2006)

Dacă n-aș fi văzut anul publicării, aș fi crezut că poezia a fost scrisă în 2010.
Multe din poeziile poetei îi dezvaluie cea de-a doua profesie, acel “Violon d’Ingre” care o însoțeste mereu. Vezi poezia “Nu știu, nu pot aborda ura…”
Nu știu, nu pot aborda ura
lâncezesc în tăramul meu doar pe menuete și sincope
nu vreau să respir alt aer
nici să-mi reneg muzicalitatea
urechile mele sunt surde
doar la note false…
mi le astup!
mișcarea e dansul
solo-ul e cadența în care poetul e singur
crisparea se simte
dar publicul respiră ușurat la sfârșit
când, ascultând trilul e dus până la capăt
pe flageoletul ascuns
nu pot mima știința mișcării din burtă
Kafka m-a învățat cizelarea scrisorilor
și să arunc ghemotoace de hârtie din tribună
când nu-mi convine ce se spune
într-o mișcare neexersata a brațului.”

Cred că aceasta e Bianca Marcovici, acesta este crezul ei poetic.
***
Partea a doua a carții conține note și povestiri. Toate textele sunt dedicate celor două perioade din viața poetei: Iașul natal cu toate cele trăite, bune și rele, cu ce a fost greu și umilitor (vezi povestirile “Mezuza” și “După 25 de ani”).
Și în Israel nu a fost scutită de situații grele, redate cu o intensitate emoțională deosebită. Derularea perioadelor de război, cand cădeau rachetele la Haifa, transmit prin scrisul Biancăi Marcovici trăiri halucinante. Cuvintele nasc imagini scurte, ca niște flash-uri de o tensiune aproape insuportabilă. (vezi în acest sens “Jurnal de război, 2006” și fragmentele din “Cu o zi înainte”) .
Tot în această parte a cărții o regăsim pe muziciana Bianca Marcovici. Textul “Concert la Haifa” este o prezentare facută de un specialist, un violonist de profesie.
Textul în proză “Muntele meu, Carmel” reia tema atașamentului total al poetei față de Israel. Îndragostită, poate, de poezia lui Marin Sorescu, poeta parafrazează inspirat versul acestuia “și pentru că totul trebuia să poarte un nume”.
Iată textul Biancăi Marcovici:

“Și pentru că totul trebuia
Să aiba un nume, holograma reală, abis
Chiar daca verdele a fost atins
de teroriștii focului
tărâmul are un nume:

Muntele meu, Carmel.”

După asemenea cuvinte, ar trebui să adaug doar “restul e tăcere”.

Și totuși, tot greul aproape de neîndurat, tot zbuciumul, se topesc în metamorfozarea Biancăi Marcovici. Inginera, poeta, muziciana, posesoarea a zeci și zeci de premii, toate calitățile ei se retrag ușor pentru a face loc triumfătoarei “maternități”. Bianca vorbește despre Zinette și Noemi, despre nepoți, ca cea mai simplă, dar și cea mai fermecatoare bunică.
Nu știu ce să admirăm întâi la Bianca Marcovici.
Și…pentru că atâtea calitați trebuie să poarte un nume, ele se numesc simplu, Bianca.

sursa:"REVISTA FAMILIEI", 17.01.2011 TEL-AVIV


BIANCA MARCOVICI - Muntele Meu Carmel

ISRAEL

note de lectură de

Adrian Grauenfels





Așa mi-e felul, necoroziv

Instinctul muzical modulează sufletul

Nu-l percep decât cu cei cu auzul Dada

cel firesc, cel păstrător de idei și sunete

rezum totul printr-un cuvânt:

Pace!

(de pe copertă)



Extrem de puțini ingineri pe lume sunt și poeți.

Este o combinație imposibilă dacă luăm în considerație

precizia calculelor statice, duritatea oțelului de construcție

și le raportăm la superfluul delicat al stării poetice.

Bianca Marcovici găsește o soluție practică, imediată, desigur rezultatul unei strategii mentale care

să împace cele două rebele teritorii presupus incompatibile:



E un echilibru fin

Al împrejurimilor

Precum și la interior

Mi-a dispărut alergia culorii betonului..

(Rebela)



Noul volum, lansat recent, "Muntele meu Carmel" este un caleidoscop ce conține

texte inedite, versuri, scenarii, sau materiale reluate din trecutul prolific

al poetei. Amintiri și note în proză ocupă a doua secțiune a cărții.

Tonul este cursiv, blând, parcurgem un andante temperat de întâmplări

și emoții, descriptive momente impresioniste, introspecții biografice

ale unei perioade de viață prin

care poeta traversează cu o agendă plină de întrebări:



sunt din nou îndrăgostită

de ceva nedefinit

între mărar și pătrunjel..

(arome)



Lectura cărții e reconfortantă, hedonistă. Bianca ne vorbește

la nivelul ochilor, personajul preferat este poeta însăși,

sensibilitatea și mirarea îi sunt puse mereu la încercare de

un eluziv partener-cititor cu care poeta dialoghează fară odihnă:



Citindu-ți în palma

te idealizez tocmai ca să-mi controlez

ilaritatea, pulsul..

...

Sunt femeie și pun întrebări naive

e normal să pun întrebări naive

picturile naive nu nasc confuzii...

(Radiația cuvântului)



Uneori discursul poetic devine psihanaliză cum vedem în

"Compartimentarea sufletului". Aici poeta tranzacționează

trăiri și sentimente ascunse pe care ni le

dezvăluie parcimonios, suntem doar niște străini

ascunși după o perdea transparentă care nu obturează parfumurile:



..Camera albă e numai a mea

În ea pot invita

pe cine vreau

pe cine doresc să-mi inunde inima

doar la un gest

necuvântat:

am nevoie de tine

ca de aer

și aerul mi se pare

uneori de nerespirat.

(poem)



Toate aceste trăiri nu fac uitată geografia Biancăi care

oscilează între Iașul natal,orașul Haifa, muntele Carmel care se zărește la orizont,

un leitmotiv perpetuu poetei, așa cum Mallarme scria unei doamne

în Frisoanele Iernii: "să îți vorbesc de mobile stilate

când afară sunt câmpii înverzite și pomi și străzi pline de viață? "



Eu văd verde înaintea ochilor

chiar și starea de deșert

de pe muntele meu ars de soare

e un fel de verde crud.

(Muntele meu Carmel)



O întâmplare malefică aprinde recent pădurea Carmelului spre deznădejdea Israelului, pier oameni,

pier copacii,vietățile pădurii, verdele devine scrum și dezolare.

E timpul resurecției, poeta ne obligă să ne privim în oglindă. Să ne reevaluăm

teritoriul, valorile, ambițiile dar și căderile.

Să luăm totul de la zeroul primordial, și iată, poeta ne propune un botez:



Și, pentru că totul trebuia

Să aibe un nume, holograma reală, abis,

chiar dacă verdele a fost atins

de teroriștii focului

Tărâmul are un nume:

Muntele meu, Carmel



Un poem nostalgic (Improvizație cu pod de flori) ne trimite la Iași, orașul copilăriei. E un fel de mozaic,

un inventar al locurilor dragi,al amintirilor de dincolo: Bahluiul,

porumbeii din Piața Unirii, tramvaiele zgomotoase, Casa Pogor, vecinii

oare mai sunt găsiți în cartea de telefon? dar câinii care latră, și vioara

uitat sub pat, ce s-a făcut cu ei? Nimeni nu-i răspunde, poeta ia o hotărâre decisivă.

Poemul se închide cu o solutie practică , poeta inventează un traseu aviatic : Haifa - Iași

Cum zboară poeții ? Tot ea conclude:


"O să-mi cumpăr un avion de hârtie."



Din proza volumului am ales textul "Cu o zi înainte" fragment din "Jurnal de război",

un ecou emoțional al atacurilor teroriste lansate din Liban în 2006.

Ca și atunci îmi sună în memorie

sirenele, șuieratul katiușelor lansate la întâmplare doar ca să facă victime.

Orașul Biancăi, Haifa, este greu lovit, sunt victime umane dar și materiale.

Turnul de fildeș este distrus, a câta oară panica morții plutește peste

o țară obosită de războaie, în care spui de sute de ori pe zi shalom (pace) și nu ai acestă efemeră pace.

Textul e concentrat, ca un reportaj din tranșee, dar tot

personal rămâne ,cu tonul său familiar, descriptiv, autoarea ne duce în inima adăposturilor unde, mame și copii,

evrei și arabi, se ascund de teamă exploziilor. Imaginile sunt apocaliptice, dar Bianca ne

menajează inserând descrierile pieții, starea Poștei, imagini din străzile pustii cu obuze înfipte în asfalt.

Pe fondul retinei colective televizorul stă aprins, transmițând în direct pulsul unei

națiuni care își vede în timp real destinul măcinat.

Poeta ne vorbește din fotoliul din care deunăzi viziona Concertul pentru vioară de Saint-Sans:



Orice zgomot mă școlă de pe scaun, mă aruncă în abis

sirene nefinisate, asta e.. să închidem ceasul deșteptător,

visez Triumful Esterei !



Închid cartea și îmi închipui lucrurile așa cum sunt de fapt, sau cum spunea Fernando Pessoa:

"să simțim trăirile exact cum sunt ele".

Muncă, transpirație, probleme, creșterea de copii și nepoți,

goana într-un cotidian uneori absurd, alteori stimulant al freneziei turnate

în texte din nevoia Biancăi de comunicare, nevoia da a împărtășii și de a oferi cu generozitate,

o bucățică de suflet, o parcelă de verde, un pumn de vorbe, un licăr de speranță..



***

Adrian Grauenfels
Muntele
meu, Carmel...


Un om de genul feminin... bolnav de
poezie, o îndrăgostită de “poem”, scormonind
după stări de grație și cuvinte
potrivite care să traducă prea plinul sufletesc
și mulțimea gândurilor care o animă,
- acesta ar fi în esență Bianca Marcovici,
poetă impusă la nivel de performanță, în țara
ei natală (România) și consolidându-ți prestigiul
în patria străbunilor (Israelul) scriitoare
(încă) de limba română (graiul-patrie
a noastră, a celor ce ne îndeletnicim cu...
vorbele ațezate în formă de vers). În cea mai
nouă carte a sa -Muntele meu, Carmel-
(Culegere de texte antologice și inedite)-
tipărită în Israel (2011), Bianca face puțină
istorie, îți amintețte de leagănul copilăriei,
de România, de prieteniile primei tinereți
(poeta s-a născut la Iați) pentru ca, treptat,
să lase loc profundelor trăiri ți revelații din
“țara sfântă”, cu divinul Ierusalim, Zidul
Plângerii, Haifa, Muntele Carmel (“Am
strâns Muntele Carmel în brațe/ până s-au
făcut scrum amintirile”). Notații, sugestii,
efuziuni, judecăți aspre despre cele ce se
întâmplă în lumea aceasta nebună, nebună,
toate ți alte multe se adună, se înlănțuie în
pur hazard (dar nu!) în finaluri surpriză,
spirituale, nu lipsite de umor. Bianca Marcovici
compune și agreabile poeme de
dragoste, pe un registru de o originală feminitate
(“Sunt femeie și pun întrebări
naive...”; “Rochița de lut de la muzeul din
Creta/ mi-e strâmtă... puțin”; “...dezfrunzirea
adună parfumul de femeie în petale,/
simte-mă zilnic!”.

Amatorii de poezie “angajată”pot afla
și în acest volum teme obsedante în recuzita
Biancăi Marcovici,în fond
adăugiri firerști încreația fiecărui
autor care se respectă, acesta
fiind și el, ca și semenii, un“cetățean”, un
“politic”, un slujitor al adevărului, un om
(aproape...) ca toți ceilalți! Stabilită în 1991
în Israel, reântoarsă la matca originară,
ieșeanca de ieri, israelianca de astăzi,
împătimită într-ale artei, neobosită în întemeierea
crezului său literar, civic, național,
umanist, este deja un nume durabil impus
în patria poeziei de expresie românească.

Calistrat COSTIN
Președintele U.S. FILIALA BACÃU
Sursa:REVISTA PLUMB, PAG 15, NR.47, februarie





Ian 2011