uite ce noapte se ridică de sub picioarele noastre. întunericul mi-a ajuns până la genunchi. unde au dispărut papucii mei? îi lăsasem aici, chiar în locul ăsta. aaa, da! sunt tot aici, doar că nu-i văd. e groaznic de neagră noaptea asta. uite! mi-a ajuns deja la brâu. pot să îmi las mâinile în jos și atunci nu le mai văd. când le ridic, de ele stau agățate niște gânduri de-ale tale. parcă ar vrea să mi se cațere pe umeri... poate în minte... uite, acum întunericul mi-a ajuns la gât. dar tot e bine că te văd. măcar atât. așa mi-ar plăcea să trăiesc. oare cât mai are de gând noaptea asta să se ridice? hmmm... unde ești? ești în regulă? nu de alta, dar eu simt că amorțesc...