„Românul e un popor de viitor; păcatul lui e că e prea guraliv. Fiecare se simte chemat să facă pe reformatorul, fiecare vrea să-și spună părerile; și în fond sunt toți niște palavragii și nu fac cât o ceapă degerată” (Tudor Arghezi în "Bilete de papagal").

În anul 1928, când rândurile de mai sus răsăreau în revista înființată de marele om de cultură, publicul cititor nu știa că publicația respectivă descrie o constantă națională. Dacă fac un tur mental al pieselor de teatru ale lui Caragiale resimt același lucru. Că spațiul carpato-danubiano-ponitc (cum spun filozofii) este menit încremenirii. Nu poate fi schimbat, nu poate fi cucerit sau subjugat. Spațiul românesc este ca un mare ocean cu forțe potențiale însă care se anulează și se risipesc reciproc.