nu sunt mai mult decât apa
sau vinul băut,
la ceas de seară,
când mi se scufundă nostalgia
în pletele tale;
sunt parfumul
pe care îl porți,
să nu mă uiți niciodată,
aerul pe care îl respiri,
să-ți ajungă
până la capătul timpului;
sunt ceea ce sunt,
în mișcarea aceasta
fără de întoarcere,
de-aceea să nu uiți
a mă strânge la piept,
ca pe o comoară
ce o vei pierde cândva.

dar, până la urmă,
pentru cine contează
ce sunt?
nici măcar pentru tine,
cea care te pierzi
în șiragul de litere.