să inhalăm ultimul fum să tragem cerul gurii peste și să
întredeschidem cu pleoapele
mecanismul glisant al zilelor în care oamenii
repetă oameni
poveștile repetă povești iar tu
te repeți calm în mine
zâmbetul de dinainte la fel cu zâmbetul de după și trecem
pe alt program și alta ar fi senzația tare din altă piesă ce ar urca tenace pe alt trend
alt televizor altă mașină altă stradă femeie și țară
dar noi suntem noi – iar de asta nu ne scuturăm până la buza pământului

acum e o după-amiază însorită oarecare
se poartă haine crescute direct din piele și pudre roz-palid
dacă te așezi pe un scaun înalt în fereastra unui bistro
lumina proiectează spre sală un frumos contre-jour
atât de frumos încât auzi zbaterile dese ale pleoapelor
ca pe niște zbateri de fluture încercând să scape din borcanul mental
toate astea aduc în aer un praf intens colorat

oftezi dintr-o sută de piepturi deschizi un laptop updatezi un status
sunt fericit am o viață atât de frumoasă încât n-are cum să dureze prea mult
te gândești că umbra are un ciocan care fracturează vise îți zici
icar a căzut doar pentru că s-a plictisit
și atât
la nici cinci metri de tine cineva înmormântează ceva adânc într-un blackberry
are privirea mai goală decât un cd blank
te indeamnă scrie-mă scrie-mă cu ceva cu orice scrie-mă rupe-mă plânge-mă

când mor unii sau altele e al naibii de greu să găsești
ceva cuvinte care să rămână pe-o cruce imaginară cel mai simplu e să
te limitezi la un amin și să-ți spui că
oamenii-s ca și hainele
cu cât sunt croiți dintr-un material mai subtil cu atât
cad mai frumos


http://www.youtube.com/watch?v=rFmYolKP2tg