Valea Luncanilor, cu ape iuți și săltărețe ca hațeganele de pe la noi, drumețește pe meleaguri pline de un farmec pitoresc, rar întâlnit, ce încântă ochiul și face sufletul să-și vibreze corzile într-o admirație monumentală. Luminată de argintul stropilor săltați în buchete feerice, de smaraldul câte unei pietre răsărite în cale, valea, de veacuri, își mână doinind apele spre vadurile Streiului, îngemănându-le într-o lungă și domoală călătorie.
Colinele împădurite cu gorun și stejari bătrâni, fulgerați în saltul roșietic al veverițelor, coboară până la zimțuirea țărmurilor, să-și clătească poalele în unda racoroasă.
Ici și colo, frunzele își despletesc frunzarul, slobozindu-l pe fața cristalină să asculte șoptirea apelor ca o chemare de amurg.
Când vântul înfioară strunele ramurilor, tremurul subțire se aude ca o tânguire de tulnic unduind peste culmi, apoi învolburând-se în vuiet adânc, te duce spre piscurile cărunte ale munților Retezat, lăsând în urmă cântarea sfioasă și molcomă.

*
Frumoase și pline de poezie sunt răsăriturile și apusurile de soare pe Valea Luncanilor!...
Spre ziuă, culmile dinspre răsărit se învăpăiază într-o diademă rumenă a primelor raze ce se ițesc de sub geana zării. Soarele răsare mândru, plin de viață și căldură pe crestele munților, dărmuind bănuți de aur printre ramurile copacilor din pădurile întunecoase, risipindu-se într-un joc de curcubeu pe boabele de rouă.
Apusul încunună în flăcări culmea munților, agățând pe ramuri scânteieri de rubin. Umbrele se prelungesc din ce în ce până când se mistuiesc în amurgul care coboară în sunetul tălăngilor.
Dar nopțile cu lună!... Sunt adevărate capodopere de măiestrie picturală ale naturii. Poleită, Valea Luncanilor șerpuiește unduind printre copacii încărcați de umbră și lumină. Un adevărat basm îți șoptește vraja nopților pădurilor adânci.

*
Valea Luncanilor! Vale a plângerilor.
Sudoarea amestecată cu lacrimi picură pe brazdă amestecându-se cu lutul într-un scrâșnet înfundat.
Boii, vlăguiți de trudă și foame, ghemuiți în juguri, se deznodau trăgând la plugurile de lemn. Doinele plângeau înfiorând văile și culmile. Valea Luncanilor, slobozită de sub munte, despletită, își detuna valurile într-un lung ecou.

*
Valea Luncanilor! Vale a frumuseților și bucuriilor.
Doina nouă de bucurie, puternică, pe poteci șerpuite și strâmte, urcă pieptiș spre casele răzlețe ale luncanilor și apoi coboară până în argintul apei și curge la vale, pretutindeni, ca un vuiet adânc de munte.
Tractoarele trag duduind brazdă lată și adâncă.

*
Valea Luncanilor! Vale a frumuseților și a belșugului. În frumusețea ta, se oglindește frumusețea țării mele, în cântecele tale răsună glasul poporului meu.