Caricaturistul Erwin Micu ne propune un personaj-leitmotiv, un omuleț pe care îl transpune în varii contexte și situații.
Mimica sa este aceeași de la o lucrare la alta; această imobilitate a chipului pare o intenție de păstrare a identității eroului: el este românul simplu, mediu - atât ca stare socială, cât și din punct de vedere educațional -, care trece prin anumite întâmplări mai degrabă decât le trăiește, ce chiar dă curs unora dintre ele, dar nu stăruie prea mult asupra semnificațiilor respective.
Așa cum linia curge egal, simplu, fără modulații, nici expresia facială a omulețului lui Erwin Micu nu trădează vreo urmă de ironie, atunci când, de exemplu, îmbrăcând straiele muncitorului care trudește, își salută șeful - înarmat cu o perna uriașă pe post de mapă sau servietă de birou! - cu jovial-nevinovatul "La muncă? La muncă?" Și nu, nu este vorba de o apostrofare, oricât de îndreptățit ar fi personajul s-o facă!
Comicul de situație iese la iveală, potențat fiind tocmai de această atitudine ingenuă a celui care nu se revoltă în fața meschinăriilor sau cinismelor mai mici ori mai mari, ci ia totul ca atare.
Desigur, unele idei exprimate în aceste desene, ce se vor satirice, înclină balanța spre zona superfluu, comercială; în timp ce sunt și câteva de o aciditate marcată de note originale.
Subiectele sunt alese din sfera cotidianului, fie că fac referire la registrul politicii actuale sau, pur si simplu, la eternele tare ale societății, adesea "foarte" vecine cu proverbul sau zicala: vezi pescarul și cei doi peștișori ce rod malul de sub acesta, fiind pe cale să-l surpe.