Doamna Bâra

Am ajuns la concluzia, că în viață întâlnești oameni de toate felurile:
minunați, buni, răi, mai capricioși, mai plafonați să nu zic altfel, dar pe unii, probabil, datorită caracterului lor poziv nu-i poți uita cât trăiești și merită să le transmiți mai departe amintirea ce te leagă de ei necondiționat.
Așa m-am gândit, să vă povestesc despre bibliotecara Școlii Generale nr. 2 din Cisnădie, unde am absolvit cursurile ciclului doi de învățământ sau mai bine spus, orele de matematică predate de minunata doamnă Bâra.
Profesoara noastră de matematică, doamna Bălan, intrase în concediu de maternitate și toți elevii clasei ca și mine dealtfel eram curioși, cine ne va preda noua materie în continuarea anului școlar.
Îmi amintesc, că într-una din orele școlare, stăteam liniștită în bancă, după ce sunase clopoțelul școlii, anunțând sfârșitul pauzei și așteptam curioasă, cu ochii ațintiți spre ușa clasei… La un moment dat ușa se deschise larg inapoi făcându-și intrarea bibliotecara școlii noastre zâmbind cu subânțeles elevilor, care o priveau cu ochi întrebători…
Nu m-am gândit nici o clipă, că doamna Bâra, cum o chema pe bibliotecara școlii, va fi noua noastră profesoară de matematică;
și ce profesoară…
Noi elevii știam că este bibliotecara școlii și atât.
Parcă acum o văd în fața ochilor, așa de vie mi-a rămas amintirea frumoasei doamne Bâra.
A intrat pe ușă cu pas milităresc, a pus zgomotos catalogul pe catedră, ca să se facă auzită și zâmbind teatral către clasă, ne-a anunțat, că vom parcurge împreună orele de matematică, până se va întoarce din concediu fosta noastră profesoară.
Am rămas toți elevii gură căscă, pentru că nu ne așteptam ca dânsa să predea Matematica.
Înainte de a se așeza pe scaunul de la catedră, doamna Bâra ne–a înșirat tuturor elevilor câteva pretenții disciplinare, așa ca la început de oră și punându-și pe față un zâmbet de clovn ne arătă voluntar dantura cu dinți mici cu strungă largă, ce ieșea în evidență printre buzele subțiri și frumos rujate ca ale unei actrițe care se respectă, apoi, cu o voce stridentă a început să facă prezența elevilor.
De fapt, ne cunoștea bine din vedere, fiindcă frecventam obligatoriu biblioteca școlii, dar nu ne știa numele la toții copiii.
Îmi amintesc, că avea părul ridicat într-un coc modern pe atunci, vopsit un roșu incendiar, într-un contrast minunat cu ochii verzi, frumos machiați și lunguieți ca a unei vulpițe șirete. Era îmbrăcată cu bun gust și purta minijup, care lăsa să se vadă niște picioare foarte frumoase cu glezne subțiri ca de căprioară.
După ce am făcut reciproc protocolul visual, ne-am trezit toți elevii întrebați pe neașteptate:
- Mă copii, vouă vă place matematica ?
- Da ! au răspuns în gura mare câțiva colegi.
- Mă bucur, spuse doamna Bâra în continuare.
- Dar, eu vreau să văd acest lucru practic…
- Dar bancurile, vă plac, măi copii ?
La această întrebare, toți elevii am rămas foarte surprinși și nu știam ce să credem, pentru că așa ceva nu ne mai întrebase nici un profesor până atunci.
- Hai, răspundeți, n-aveți gură ? Noi, nimic…
- Răspundeți, măi copii ! N-ți mai auzit bancuri ?
- Ba da! Da ! Ne plac bancurile, am răspuns toți într-un cor, de ziceai că a luat clasa foc.
Cred că eram foarte bucuroși cu toții, gândindu-ne pe moment că vom face niște ore de mate de toată frumusețea… Atunci nu pricepeam, că tot noi elevii pierdem, dacă nu luam în serios învățătura.
- Bine, spuse doamna Bâra…
- De acum în acolo, la începutul orelor, spunem cinci minute bancuri și apoi facem matematică…
- Ce ziceți ?
- Vreți ?
- Da !!! Am răspuns toți elevii bucuroși din cale afară.
Și pe un ton încurajator, doamna Bâra întrebă clasa:
- Vrea careva dintre voi să spună un banc ? Toți elevii am rămas muți. Cine ar fi îndrăznit să spună bancuri unei profesoare ?
- Bine, după cum văd, trebuie să vă dau eu tonul…
Toți copiii eram numai ochi și urechi, nu ne venea să credem ce auzeam din gura doamnei Bâra.
Bancul:
La ora de gramatică, elevii unei clase au fost puși de profesoara lor să facă propoziții cu subiect, predicat și alte părți componente și
cine poate, să facă și fraze cu rimă, mai adăugă profesoara.
S-au chinuit elevii, cât s-au chinuit și apoi au început să-și arate talentele…
Unii au reușit să facă propoziții simple, alții compuse, dar mai puțini fraze cu rimă.
În tot acest timp, elevul Bulă era foarte agitat și ridica insistent mâna să răspundă…
- Spune măi Bulă, tu ce-ai scris ?
-Tovarășa profesoară, am făcut căteva propoziții cu rimă…
- Ia să auzim, elev Bulă.
- Foaie verde barabulă
Stau în apă pân la brâu...
- Bine, măi Bulă, dar unde-i rima ? întrebă zâmbind cu subânțeles profesoara…
- Păi, în apă, tovarășa, răspunse bulă degajat.
Dragii mei, ne-a trebuit câteva momente, ca să ne dăm seama despre ce era vorba, fiindcă nu eram obișnuiți cu așa program la ore, apoi, a explodat clasa, râdeam toți cu gura până la urechi, în timp ce doamna Bâra stătea lejer cu bărbia sprijinită pe o mână, privindu-ne iscoditor, așteptând răbdătoare să ne liniștim cu toții.
- E bine, v-a plăcut bancul meu ?
- Da ! Am răspuns, care mai de care.
- Dacă sunteți cuminți, vă mai spun un banc la sfârșitul orei.
- Bine ?
Și cu acest început de oră, deja toții copiii eram cuceriți de simpatica bibliotecară, simpatie care începuse să crească în mintea noastră ca vrejul fasolei fermecată din poveste, fără să ne imaginăm ce avea să urmeze imediat, după scurta veselie...
Că doar, bine spune o vorbă românească:
După râs, vine și plâns…
- Bun, și acum frumoșilor să facem și puțină matematică…
Dintr-o dată, fața zâmbitoare a doamnei Bâra și-a schimbat mimica și devenind foarte serioasă, ne comandă pe un ton asemănător:
-Toate caietele de matematică să mi le așezați la marginea băncii, oblic, în așa fel încât, atunci când trec pe interval, să vă văd temele imediat, fără să vă foiți prea mult.
- Mișcați-vă repede, dacă vreți să vă spun bancul promis la sfârșitul orei. Până aici, nimic grav, mă gândeam eu…
Când toți ne-am așezat frumos caietele, așa cum ni s-a spus, doamna Bâra pornind din spatele clasei a început inspecția temelor trecute și prezente.
Nu mișcam nici un elev în bancă, parcă aveam presimțire că ne așteaptă pe toți ceva cu totul inedit …
Și nu aud deodată:
- Asta-i temă de matematică, măi copile ?
- Asta-i tot ce ai scris până acum la matematică ?
- Așa trebuie să arete un caiet de teme ?
Cu pete de cerneală și mâzgălituri…
Poc, caietul elevului trântit de bancă, foi rupte, creioane căzute pe parchetul podelei…
- Ah ! Vă mănânc frumoșilor…
Și a continuat inspecția caietelor, care a dezamăgit-o la culme pe doamna Bâra.
Și din câteva mișcări caietele elevilor au fost rupte pe rând și trântite pe bănci, iar doamna Bâra era vânătă la față de nervi.
- Ce matematică a-ți făcut voi până acum, măi copii ?
- Aoleu, frumoșii mei…
- Veți vedea voi, ce matematică veți face cu mine, de acum înainte…
- Ori învățați dragilor, ori vă mănânc pe toți…
- Eu nu sunt așa de indulgentă ca doamna Bălan, cu care a-ți făcut ce-ați vrut voi, pentru că era prea bună. Trebuie să recunosc aici, că avea dreptate doamna Bâra. Erau discuții foarte aprinse în cancelarie despre atitudinea elevilor la unele ore, mai ales la cele de matematică.
Dar să revin la subiectul povestirii:
Mie, atâta mi-a trebuit…
Tremuram dragii mei ca varga, gândindu-mă la ce mă va aștepta și nu îndrăzneam să mă sucesc în bancă, ca să văd ce se petrece în spatele clasei, îmi era de ajuns că auzeam cum erau rupte pe rând caietele colegilor și cum plângeau neajutorați. Nu știu dacă din treizeci și doi de elevi, câți eram în clasă, au rămas zece elevi cu caietele nerupte. Am scăpat și eu, ca prin urechile acului, nu pentru că aveam caiete grozave, mai repede cred, că a obosit profesoara, până a ajuns la prima bancă, unde stăteam întotdeauna, fiindcă aveam probleme mari cu vederea.
Îmi amintesc, că se făcuse în clasă o atmosferă așa de apăsătoare și că număram minutele orei ca să treacă timpul mai repede, mai ales, că nu se auzea decât adunatul caietelor rupte și plânsul copiilor urecheați de profesoara care țipa de mama focului...
- Deci, așa matematică ați făcut voi ? Vă bateți joc de o materie așa de frumoasă ? Nu vă este rușine ?
- No, fiți atenți la mine frumoșilor !
- Azi, nu mai avem timp de matematică, că mi-am pierdut timpul cu caietele voastre mizerabile, dar bancul promis tot vi-l spun…
- Dar de mâine, îmi veniți cu caiete noi, cu lecțiile trecute învățate și temele făcute bine.
- Să nu mă faceți să-mi pierd timpul degeaba cu voi, că vă mănânc.
- A-ți auzit ? Și vă spun sincer, că toți am auzit mai bine decât credeam.
- Bun…
Și ca și cum nimic rău nu s-a întâmplat în clasă, doamna Bâra a redevenit simpatica de la începutul orei și așa cum ne-a promis a început să ne spună bancul, pentru că mai erau două, trei minute, până se suna de ieșire.
Bancul:
Bulă nu a venit la școală trei zile, după care a fost întrebat de diriginta lui:
- Bulă de ce n-ai venit la școală zilele trecute ?
- Păi, știți, tovarășa dirigintă, mama mi-a spălat chiloții și eu nu am decât o singură pereche...
- Bine mă Bulă, dar a doua zi, de ce nu ai venit la școală ?
- Păi, nu mi s-au uscat, tovarășa dirigintă…
- Aha, să te cred, nu-i așa ?
- Dar a treia zi, de ce nu ai venit la școală, măi istețule ?
- Am pornit spre școală, tovarășa dirigintă, dar când am trecut pe la poarta dumneavoastră, am văzut o pereche de chiloți agățați pe funia de haine puși la uscat și am crezut că nici dumneavoastră nu veniți la școală…
Ascultam tăcuți bancul promis, pe care doamna Bâra îl spusese ca o adevărată actriță de teatru, iar după ce l-a terminat de spus, ne uitam întrebători unii la alții ce să facem, să râdem sau să nu. dar am râs. până la urmă cu gura până la urechi, deși unii colegi mai aveau lacrimi în ochi. În schimb ne-am simțit mult mai bine, când am auzit clopoțelul anunțând pauza dintre ore, atunci am ieșit val vârtej din clasă și de atunci vă spun sincer, eu și toți ceilalți colegi am luat în serios orele de matematică făcute cu doamna Bâra. Curios lucru este că acele două bancuri spuse la prima oră,nu le-am uitat nici până acum. În continuare. orele cu doamna Bâra au fost minunate. Nimeni nu pleca acasă până nu înțelegea bine problemele matematice, ore care se prelungeau și în pauza școlară, dacă era cazul. Iar în clasă era o atmosferă de colaborare și competiție,ca să nu mai spun, că se făceau meditații gratuite cu cei mai tari de cap și era vai de noi dacă lipseam.
Și în continuare, așa cum am creionat mai sus, orele începeau cu două bancuri accesibile elevilor, pentru o atmosferă mai tonică în clasă, apoi matematică, nu glumă...
- Vă întreb, se pot uita astfel de profesori ? Sau mai bine spus, metodele prin care ei încercau să se apropie de elevi impunându-se în același timp cu autoritate și respect în fața lor.
Eu nu–i pot uita și nici nu-mi doresc să fie uitați acești oameni minunați, care au contribuit la edificiul moral educational al elevilor, pentru că e păcat. De aceea încerc să creionez în mare, personalitatea acestor oameni, adevărați pedagogi, care au lăsat amprente adânci în sufletul meu, prea puțin recunoscător.
De aceea vreau să subliniez, că tonul, într-o școală, îl dă întotdeauna atitudinea profesorilor, capacitatea și talentul lor de a preda, incontestabil sau contestabil și nu în ultimul rând, aportul părinților, care trebuie să fie mult mai interesați de atitudinea copiilor lor în școală sau în societate.
Astfel, pot să vă spun cu mâna pe inimă, că am avut fericirea de a învăța cu profesori minunați, care își merită pe deplin acest nume.
Cât despre matematica care mi-a rămas în minte din școala generală, trebuie să-i fiu recunoscătoare minunatei doamne Bâra, bibliotecara școlii.
30-01-2012