De cum ne-am întâlnit, a pus lucrurile la punct, în lumina lor adevărată.

- Sunt cel mai sărac copil din școală, dar sunt cel mai tare la tabla înmulțirii...

A urmat un test, la care a luat 10+.

- La adunări și scăderi, cum stai, l-am întrebat.
- Sunt și mai bun.
- Cât face 25-8?
- mmmmmmmm... la asta trebuie să ma gândesc un pic... 17!

Cum nu mai știam ce să-l întreb, Bebe a continuat:

- Invățătoarea mi-a zis că, dacă eram și cu mama, ajungeam foarte departe. Mama ne-a părăsit împreuna cu ceilalți frați ai mei. Eu locuiesc numai cu tata, în capu’ satului, la numărul 19, care înainte era 129.

- Cine îți da să mănânci?
- Tata face totul, vânează și șerpi... îi conservă, și mâncăm din ei toată iarna.
- Cum se cheamă satul tau?
- Rădești.
- Și mai mare decât Rădești?
- Oporelu. Vine în fiecare zi un autobus care adună toti copiii din Rădești și-i duce la școală.
- Și mai mare decât Oporelu?
- România.
- La geografie și istorie, cum stai?
- Nu prea bine.
- Tu știi ce e o planetă?
- Știu doar că sunt mai multe.
- Dar o stea?
- Ele sunt și mai multe, că nu poți să le numeri într-o noapte. Cea mai mare e Soarele, dar la el nu te poți uita, că apare doar ziua.

I-am dat trei ciocolățele, le-a desfăcut tacticos și le-a mâncat repede. Hârtiile le-a aruncat pe jos.

- De ce arunci hârtiile pe jos?

Oarecum stânjenit și vinovat, Bebe găsi răspunsul zilelor noastre:

- Toți fac la fel, uitați câte hârtii și sticle sunt peste tot...

- Păi, nu e bine. Când mai vezi pe cineva, spune-le: Domnule, nu mai murdăriți Planeta,
Planeta nu e a Dumneavoastră, e a mea...

Tocmai vroiam să-mi aprind o țigară. S-a uitat la mine… ca la lupul moralist. Am renunțat, dar el, fără greșală, își va aminti, și mă va ierta.

- Ia zi, Bebe, ce-o să le spui tu oamenilor care...
- O să le spun: Domnule (dar o să le zic și numele), nu mai murdăriți planeta, planeta e a mea, și eu am grijă de curățenia ei...
Să vă spun o ghicitoare la care nici învățătoarea mea n-a știut să răspundă:
“Cine merge în patru labe dimineața?
Cine ..........?
Cine...............?”

Ce noroc căzu peste mine că știam răspunsul!

- Copilul mic... mic...
Tu, voinicul...
Bunicul cu bastonul...

- Daaaaa, dar mai concis (??!!!), e Omul! Eu n-am bunic.

- De unde știi tu ghicitoarea asta?
- De la televizor, și continuă… Ne luarăm cu vorba și uitai să vă întreb cât e ceasul.

Am mai adunat șapte ore, și i-am zis... dar el:
- De ce ați răspuns așa târziu, nu cunoașteti bine ceasul?

M-am îndrăgostit de Bebe, are genele lungi, zâmbește și când e foarte serios, umblă desculț, e mândru că știe cel mai bine tabla înmulțirii, și că tatal sau................ Bebe m-a convins că, într-un voiaj de doar câteva zile, e loc pentru o întâmplare care să pună, scurt, punctul pe “i”.

Știa și franceză.
- Comment t'appelles-tu?
- Je m’appelle Bebe ... .... ....

- Quel age as-tu?
- La întrebarea asta lipsii.

El urca spre capul satului, eu coboram… M-am întors să-l privesc încă o dată... aduna hârtii...