Având în vedere că lumea asta este aiurită și are șanse să devină și mai într-o dungă, am să povestesc o întâmplare de acum câteva zile care mi-a adus aminte că natura umana are o cantitate mare de venin stropită cu nepăsare și pe deasupra lașitate cât cuprinde. Era ziua de naștere a unei pictorițe care făcuse ceva ani dar și eforturi financiare ca invitații ei să se simtă bine și să nu existe nici un locușor pentru cea mai mică bârfa. Toate bune și frumoase până ce am apărut eu și le-am arătat un tablou făcut de mine în pauzele dintre cărți și integrame. Ei erau toți aceiași breaslă a pictorilor cu studii sau cu talent de pictor, așa că stăteam cu tabloul în mână și așteptam răspunsul celor avizați de chinurile talentului să îmi spună părerea lor artistica despre creația mea. Tabloul care mă costase ceva, începând de la culori și terminând cu rama se voia încadrat la pictură naivă însă un pictor ce se credea Leonardo da Vinci mi-a spus pe șleau:
- Doamnă tabloul nu este pictură naivă este pictură infantilă, nu aveți talent deloc și degeaba spuneți că faceți coperțiile la carțile dumneavoastră că sunteți varză la pictură.
Nu m-am supărat că așa trebuia să fie acel moment neprielnic pentru mine și i-am spus râzând;
-Domnule draga se încadrează pictura aceasta la stilul de pictura schizo sau nu.
Eu nu știu ce este stilul acela de pictură mi-a replicat acel domn furios dar știu că nu mai trebuie să faceți alt tablou că talentul vă este pe ducă și nici soborul de preoți dacă îi rugați să vă dea cu aghiasmă nu v-ar folosi la nimic.
Domnule dragă ați uitat să ziceți ceva, îi raspund eu vadit iritată.
Ce anume să mai spun?
- Amin, domnule, amin!