uneori aerul se transformă în sticlă
și atunci aripile se lovesc de un geam crescut din pielea zborului.
gurile păsărilor se sfarmă odată cu tot adevărul care locuia în ele.


aerul se transformă în sticlă atunci când cei de sus vor să-și coboare tălpile din nori
și cum ei nu zboară, căci bătaia din aripi li se pare ostenitoare,
spinteca cerul în două.

păsările care nu s-au lovit vin atunci și deschid ciocul,
ca să picure văzduhul în ele.
apoi își poartă aripile în cerc, la nesfârșit,
cu sângele cerului în gură.