Mottoul cărții:

"«Epoca de aur» a fost de plumb."

(Citat din "Ședința de învățământ politic")

Cuvântul autorului la carte:

"Toate marile adevăruri încep prin a părea blasfemii"

Despre racilele care au măcinat învățământul românesc din perioada cuprinsă între 1947 și 1989 s-a scris relativ puțin, comparativ, în primul rând, cu numărul tragediilor legate de originea socială "nesănătoasă", de libertatea de gândire, în al doilea rând, cu dimensiunile atinse, ca urmare a propagandei comuniste, de minciună și festivism, în al treilea rând, cu tendința ajunsă la absolutizare de a obliga elevii să "tocească", să învețe prin mecanisme mintale repetitive, și, nu în ultimul rând, cu amploarea pe care a luat-o corupția, această înșiruire de motive neavând pretenția de a fi epuizată. Aspectele negative mi-au apărut prin contrast mult mai evidente, după ce am acordat asistență didactică în perioada 1982 – 1985 la Școala Normală Superioară de Învățământ Politehnic din Oran, construită și organizată din toate punctele de vedere după un proiect U.N.E.S.CO., de inspirație franceză.
Am scris această carte din interiorul sistemului, după o experiență de șapte ani de predare la plata cu ora în învățământul preuniversitar și 34 de ani de carieră în învățământul superior, în care am parcurs toate gradele didactice, când am trăit numeroase momente de înălțătoare satisfacții profesionale, dar și de decepții depresive. Conținutul cărții ar putea fi catalogat drept șocant, incredibil, neverosimil, dar aduc în sprijinul acestui demers literar o vorbă de duh a lui George Bernard Shaw: "Toate marile adevăruri încep prin a părea blasfemii".
Narațiunea este scurtă, sub formă de momente și schițe, atât de dragi celor doi colaboratori de la prima ediție a revistei umoristice “Moftul român”: Ion Luca Caragiale și Anton Bacalbașa, pe care îi consider printre mentorii mei.
Am utilizat multe dialoguri, trialoguri etc., pentru a evita într-o măsură cât mai mare ingerința auctorială, care direcționează cititorii spre anumite concluzii eseistice, gata formulate.
Numele personajelor este un fel de poreclă, reliefează o anumită ocupație, o particularitate fizică sau o trăsătură de caracter, ca de exemplu: Nicolae Ciomăgescu, Lenuța Gogoșescu, Nicolae Gogogenius, Iosifichi Stălinescu, Mișu Gărbăcescu, Lincuța Ilicescu, Neculai Vătășescu, Ion Mămăligă, Nicolae Urechiosu, Nicolae Catalogus, Nicu Vechilescu, Maximilian Amăgeanu, Analogic Ciurdaru, Zambilică Malacescu, Bombanciana Pleșca, Remus Zăroni, Pacolo Constantinescu, Afinian Bogățoiu, Afina Bogățoiu, Stelian Bogățoiu, Valentin Găletian, Vasile Papornițescu, Valeriu Desagion, Victor Săcoteiu, Vlad Neleagă, Voichiță Burtătobă, Constantin Otrăvici, Albert Radiațian, Gheorghe Zbirescu, Gheorghe Zgârieci, Gheorghe Gheorghiescu, Mariana Sterea Alexiescu, Vasile Frunzăruginită, Anghelina Călușin, Suzănel Hăbăucescu, Ochilian Taredeureche, Nituș Căpuilă, Constantin Asprescu, Nicolae Buzdugan, Nicu Șturlubătescu, Capriciana Pățescu, Eufrosina Virgulici, Aglaia Cratimoiu, Confuzius Batecâmpii, Nicolae Casapievici, Verronica Eminentovici, Mitte Eminentovici, Gheorghe Gheorlinescu, Ioana Daculce, Nicolae Orga, Herodat Tembilescu, Gogu Grămadă și Șolom Abramovici Nahumov.
Desigur, personajele sunt imaginare, iar orice asemănare cu persoane reale este întâmplătoare.
Fără îndoială, deoarece orice concretizare a unei activități poate fi perfectibilă, voi lua în considerare toate sugestiile și recomandările constructive pentru o ediție, viitoare adăugită și îmbunătățită.

Cronica la carte, semnată de universitara Maria Pilchin, din Republica Moldova:

Doru Ciucescu, scriitorul-cărturar, despre caragialismul școlii dejisto-ceaușiste

Școala din umbra P.C.R.-ului, iată construcția ideatică, realizată în manieră caragialiană de scriitorul român, Doru Ciucescu, în noua sa carte "De-ale cărturăriei de odinioară" (Gunivas, Chișinău, 2012). "«Epoca de aur» a fost de plumb", acesta este mottoul acestui proiect auctorial, o contestare argumentată a învățământului comunist din România, Partidul Comunist Român primindu-și ca siglă neoficială calificativul "Pile, Cunoștințe, Relații". Or, e vorba despre o epocă de aur, dar de "aur fals", de o alchimie a surogatului ideologic cu un învățământ festivist în care era "educat" omul cel nou! Autorul propune un peisaj social conturat de o etică și o echitate comunistă. Vizitezi textual o școală în umbra colosului "mult iubitului și stimatului tovarăș" și a "magistralelor sale cuvântări". Un sistem educațional ce își avea măsurile sale coercitive în care individul era (de)format în modul cel mai monstruos posibil.
Găsești în paginile acestei cărți un bacalaureat caragialian, urmat de un ritual bahic, un învățământ privat la negru cu meditații la domiciliul profesorilor. Întâlnești corectori de lucrări care adaugă virgule pentru a scădea nota celor care dau la facultate. Citești acolo și hărțuirea sexuală a elevelor în comunism. O lume în care nu se fură, se "ia din avutul obștesc", unde elevii merg în genunchi la muncile agricole, un fel de îngenunchere națională în fața muncii socialiste, un fel de petrecere a timpului liber în folosul statului, mai bine zis în folosul unui singur om, care era statul. Latent, există în aceste schițe ideea că fiecare învățător mediocru și corupt era, de fapt, un mic Ceaușescu, un dictator în clasa de elevi. Modelul opresiv era preluat de întreaga ierarhie socială. Servilismul din învățământ se datora și faptului că unii profesori se simțeau niște conducători supremi ai micii sale feude. Aceasta e de fapt dictatura, când un dictator e mai mare pe niște dictatori mai mici, cultura fricii și a obsesiilor ideologice, iată estetica acelor timpuri.
Există în aceste texte și resentimente eminesciene, mai bine zis o reticență față de mitologizarea ulterioară a lui Eminescu, receptarea lui deformată și eronată cu bună știință. Mitul ceaușist al unui Eminescu ideal, sărac, în haină proletară, iată ce dezamorsează autorul. În acest sens, cartea "De-ale cărturăriei de odinioară" este excepțională prin asumarea și totodată detașarea de trecut. Există în paginile ei o capacitate fenomenală de a critica, fenomenală pentru un autor format de acel sistem. Or, putem constata uluitoarea distanțare a mâinii care scrie despre ziua de ieri. Acest moment ne-a făcut să apreciem curajul auctorial de a reveni la acel illo tempore al copilăriei, adolescenței și chiar la vârsta de începuturi a vieții de adult în care eul se narează retrospectiv, cumva, a fost marcat de un sistem educațional deficitar. Citind interstițiile textului, înțelegi marea frustrare auctorială, e frustrarea individului căruia i s-a furat paradisul, copilăria, un furt realizat de către politic, de o dictatură monstruoasă și perversă. La Doru Ciucescu, în această carte, nu există complexul raiului pierdut al copilăriei, te izbește mai degrabă un complex al infernului școlarizării. Comparată cu alte cărți, aceasta din urmă ne face să credem că originea operei scriitorului Ciucescu poate fi comparată cu o pâlnie, comunismul, care te trage asemenea gropilor din râu sau aidoma găurilor negre din univers. Scriitura lui Doru Ciucescu este, de fapt, o rezistență personală, în timp, în fața trecutului.
"În centrele universitare mici frustrările sunt numeroase", un enunț care ne-a făcut să zăbovim și să gândim la centrele universitare din Republica Moldova. Există un dadaism de limbaj în toată această poveste didactică. Întâmplarea anecdotică cu direcția școlii care își pune elevii să strângă frunze de fag în locul celor de frag amintește de situațiile cu scrisorile încurcate, greșit înțelese la Caragiale. Caragialesc, ba chiar mai mult, în cheia unei opere care ține de teatrul absurdului, de textele lui Beckett, Ionesco și Adamov, autorul construiește o lume a discursului repetat până la inconștient (elevii la lecția de dirigenție citesc de pe foaie ceea ce li s-a scris de către profesoară), un fel de existență învățată pe de rost, viața planificată ca și economia țării ce o determină. Limbajul birocratic, ideologizat al cadrelor didactice care populează cartea ne-a făcut să medităm la un prezent postsovietic în învățământul basarabean. Lecțiile și profesorii din aceste texte mi-au amintit cele două clase "petrecute" de mine în comunism, așa numita "politinformația" din școala rusă, discuțiile pe teme politice avute de profesori în pauzele dintre lecții și mintea mea infantilă în acest iureș de informație distorsionantă. Or, cartea "De-ale cărturăriei de odinioară" e și o oglindă cumva, în care cititorul se poate regăsi, fie că a copilărit până la 1989, fie după, căci reminiscențele acelui sistem se mai fac simțite și azi.
"De-ale cărturăriei de odinioară" este o carte zguduitoare în sensul în care cititorul realizează cu adevărat modelul existențial al acelor timpuri. Pârghia acelei dictaturi era foamea! Da, o foame ce determina individul să acționeze fiziologic, psihologic și social. Omul transformat în bestie, omul, din animal social, metamorfozat într-un animal socialist, un monstru al regimului și al epocii. Un uman băgat la subsolul piramidei lui Maslow, asta citim în această carte, iar în subteranul fiziologicului (foamea) nu putem vorbi despre cultură și educație.
O țară înfometată, oprimată și cu frica în spate nu este nimic altceva decât un lagăr de concentrare națională. Un stat cu domiciliul obligatoriu și cu masa goală, iată infernul din care își produce exodul eul care scrie. E o carte-memorie cumva, un testament lăsat nepoților și strănepoților, un fel de cave canem, un fel de păzea de Cerberul ideologiilor extremiste. Lectura cărții ține de sfera tragi-comicului, râzi aplecat asupra unor pagini, dar râsul riscă să alunece în isterie, dacă ajungi să conștientizezi că trecutul e și oglinda unui viitor incert, recidiva vremurilor de ieri fiind o imanență.
După lectura acestei cărți mi-am amintit de o vorbă rusească, care zice că închisoarea este o școală bună, dar e bine să fie făcută la fără frecvență. Or, comunismul și dictatura proletariatului este bine să fie studiate din cărți, iar "De-ale cărturăriei de odinioară" ne oferă din plin exemple sugestive, de neuitat, în acest sens!