Nu sunt cum se spune, ci sunt mult mai mut decât atâta, ba, în plus, parcurg un proces peren și intens de autoperfecționare.
Eu sunt mare prost de când eram mic – vreau să spun că aveam și că am o talie ceva mai mare. Din pricina asta am avut de îndurat, de-a lungul evoluției mele și a prostiei mele congenitale, tot soiul de glume dintre care puține au fost la fel de proaste ca mine, pentru că numai arareori s-au ridicat, câteva, la înălțimea practicilor mele exprese. Una dintre aceste glume proaste am ridicat-o la rang de cerință obligatorie atunci când am tăiat panglica după repararea Teatrului Național, adică atunci când am și cerut imperios ca rândurile de scaune să fie re-poziționate la o distanță mai mare, adică să fie, astfel, asigurat și confortul prostiei mele însumate de când m-am născut și până astăzi, adică distanța dintre scaune să fie lungă și lată nu cât a fost ea proiectată ci chiar atâta și pe măsura mea, asta chiar și atunci când nu mă duc să văd o piesă de teatru ci doar să-mi dau cu părerea după ce tai panglica. Panglici, de tăiat am mai tăiat și pe la autostrăzi, drumuri europene sau naționale, firme, fabrici, bănci, adică unde-am dat cu ochii, acolo am tăiat. Cu alte cuvinte, indiferent unde mă aflu, eu dau măsura prostiei mele fiind, cel puțin, mare cât un prost și jumătate. Dacă vă convine bine, dacă nu, nu. Eu nu mă schimb, iar dumneavoastră veți suporta consecințele de rigoare.
Una dintre cele mai interesante forme de prostie cu care m-am pricopsit pe parcursul vieții mele a venit după ce am căzut în cap la un raliu auto. Așa am devenit campionul proștilor făcuți grămadă. Nu intru-n detalii explicative – proba a fost una special destinată mie, în calitatea mea de pilot însoțitor –, ci doar vă spun că de atunci mă simt foarte bine. Mă simt în pielea mea.
Dimensiunea poetică a faptului că sunt prost este aceea că sunt prost ca noaptea. Sunt fascinat de reflectoarele televiziunilor, pentru că acestea merg zi și noapte și îmi sprijină această înclinare către dimensiunea estetică. Sub reflectoare poți debita orice, având bucuria să vezi pe chipurile celor ce sunt de față cât de încântați, surprinși sau mai știu eu cum sunt în urma celor debitate de mine, fie că sunt întrebat, au ba!
Surâsul meu prostesc să știți că este o chestiune congenitală și-i mulțumesc Lui Dumnezeu că m-a făcut să mă nasc cu el, pentru că altfel trebuia să mă prefac, ori să muncesc precum un actor ca să-mi imprim așa ceva pe față. Cred că următoarea mea temă de doctorat va trata tocmai problema aceasta a zâmbetului prostesc congenital. În felul acesta am să fac un salt de la prostia penală – de drept penal zic! – la aceea psiho-socială – adică tocmai aceea care mă reprezintă integral și desăvârșit.

Politica este o prostie mare cât casa. Asta explică și de ce m-am înregimentat în politică. Mi-a picat ca o mănușă. Vă avertizez că nu vorbesc numai în nume propriu, ci că îi adaug aici și pe ceilalți practicanți ai politicii: o parte dintre analiștii și comentatorii înveterați ai acesteia, dar și pe cei care suportă consecințele – e vorba de cei care sunt la grămadă, deci pot fi numiți proști făcuți grămadă. Până la urmă, fie că o recunoaștem sau nu, toți cădem pradă prostiei, iar asta politică, de prostia politică zic, este un mediu propice desăvârșit, pentru că permite exprimarea democratică și liberă de constrângeri a prostiei. Chiar dacă nu-i consemnat în Constituție acest drept, el este totuși de la sine înțeles și liber consimțit. Este o libertate plenară a cetățeanului și a dorinței sale nemărginite de exprimare – că d-aia se și spune că prostia n-are limite/margini. Poate că și din pricina asta nu m-am mulțumit să fac doar politică banală, d-asta de găsești pe toate drumurile, ci am ținut morțiș să fiu șeful executiv instituțional – adică Prim-ministru! – absolut al generării, întreținerii și creșterii nemărginite a prostiei. Dacă situația va fi veșnică sau nu, rămâne de văzut. Eu unul însă vreau să mor cu ea de gât.
Îmi place nespus să vorbesc precum proasta-n târg. Nu sunt singurul, dar am un talent înnăscut și m-am versat, în timp, prin exerciții făcute cu osârdie. Termenul de imbecil nu mi se potrivește, pentru că-i academic. Eu sunt un prost neaoș, adică născut nu făcut. A, că după aia am avut grijă să-mi cresc competențele ține de propria-mi responsabilitate.

Prost ca o ciubotă. Sunt încântat când dau în gropi așa cum sunt. Nici curcile nu mă întrec. Despre boi nu vreau să discut, că sunt dulci copii pe lângă mine.