Templul Cerului

Vremea caldă, un cer senin de duminică, ne îndemnară să părăsim hotelul Pekin și să facem, pe jos, un drum ca de doi kilometri până în frumosul parc în care se află celebrul Templul al Cerului, complex turistic aflat nu departe de Piața cea mare a Beijing-ului, numită Tien En Men, piața din care se văd Mausoleul lui Mao Tze Dun, Porțile de la intrarea în Palatul de Iarnă și frumoasa clădire a Congresului Popoarelor Chinei.

Intrați în parcul Templului Cerului, am fost impresionați de un zid roșu, înalt, care înconjura faimosul complex. Pe alei, chinezii se plimbau fericiți, ca în zi de sărbătoare, luând și copiii cu ei, bineînțeles, și nelipsitele lor aparate foto. Dar avuseseră parte de o distracție neașteptată, gratuită, să se holbeze la noi, românii, de parcă nu mai văzuseră europeni. Era un sentiment ciudat, să te vezi în atenția atâtor sute de oameni, pe alei înțesate de lume, când, în mod firesc, într-o așa aglomerație nimeni nu te-ar fi luat în seamă.

În jurul zidurilor templului, erau copaci mari care umbreau cărările de arșița soarelui, desi caldura nu putea fi stavilita de nimic in acea zi. Printre copaci era cam puțină verdeață și se simțea o vreme aridă, greu de indurat in miez de zi.

Iată, dincolo de o alee umbrită, au apărut vederii niște scări de marmură ce urcau spre templu, printr-o largă poartă a zidului. După ce am ajuns pe treapta cea mai de sus de marmură, am rămas amutiți ca în fața unei minuni: în fața noastră se afla faimosul Templul Cerului, în toată grandoarea lui. Construcție înaltă, rotundă, armonioasă, de o frumusețe greu de descris în cuvinte sau imagini. De pe înaltele scări de marmură, se vedea cel mai bine imensitatea complexului. Între zidurile exterioare, erau adăpostite două grupuri de construcții. Unele în jurul templului celui mare, cel rotund, numit și Templul Cerului, in jurul căruia erau trepte concentrice de marmură, pe care vedeai copiii chinezilor odihnindu-se, savurând bomboanele cumpărate de părinți, care le făceau mereu poze. Și un alt grup de construcții în jurul unui templu mai mic, dar asemănător marelui Templu al Cerului. Construcțiile din jurul celor două temple îți frapau privirea prin frumusețea lor ireală, prin eleganță, construite în stil de pagode strălucitoare, în care albastrul acoperișului alterna cu culorile roșu, galben și albastru ce împodobeau pereții exteriori ai construcțiilor, dar, mai ales, ai cornișelor și ai streșinilor. Trecerea între aceste multe construcții se făcea pe niște alei împodobite cu ornamente minunate, de marmură, dând monumentalitate și splendoare întregului complex.

Multele clădiri anexe din complex sunt veritabile magazine de artizanat - podoabe de aur, fildeș, pietre prețioase. Și multe, multe pliante cu vederi.

Intrând înăuntrul templului celui mare, nu puteai să nu fii atras de bogăția bolților înalte, sprijinite de zeci de coloane imense de lemn de cedru, feeric pictate, înalte, paralele, drepte, creând o încântare pentru spirit. Ca în orice templu chinez, nu se putea să nu fie pictați dragoni, folosind cele mai vii culori. Mai erau pictate și păsări Pheonix, strălucind ca aurul, sau uimind prin coloritul lor albastru, roș ideal, galben minunat. Cascadă nesfârșită de ornamente nu se putea să nu extazieze orice privitor venit în China pentru câteva zile.

Și ca farmecul să fie deplin, trecând pe frumoase alei de marmură între templul cel mare și templul cel mic, ajungeai la un moment dat într-o zonă semicirculară de ziduri, vestită prin ecouri. Te duceai în fața unui zid, spuneai ceva, nu prea tare, și-ți veneau ecouri de peste tot, amplificate parcă.

Tot în complexul Templului Cerului, nu departe de acesta, se află o movilă destul de înaltă, întinsă, făcută artificial din excavările de pământ la construirea templului, movilă pe care, la prima vedere, părea că n-avea rost s-o urci cu piciorul, dar pe care, totuși, eu am urcat-o. Oricând sunt amator să urc pe înălțimi în preajma orașelor mari. Și efortul mi-a fost răsplătit din plin. De pe acea movilă, lipsită de frumusețe, am fost întâmpinat cu o boare de vânt care m-a răcorit. Parcă eram la munte. Dar ce movilă! Căci ce munte de pe lume îți poate oferi vederii, nici la vreo două sute de metri distanță, toată splendoarea complexului Templului Cerului! Iar roată, în jur, până departe, se vedeau imensele răspândiri ale orașului care este capitala împărăției chineze, sutele sale cartiere, fabrici, parcuri, străzi, departe cât vezi cu ochii...
Vă asigur, merită cu prisosință o duminică petrecută în complexul Templului Cerului, experiență de viață care nu va fi uitată niciodată!