de câte ori încerc să-ți înțeleg absența
amintirile fac zid către tine
toamna se așterne ca o moarte prelungă
ciorile se învârt în cerc a ploaie
istovite cuvintele nu-și mai găsesc rostul

depărtarea se așterne tot mai adânc
prin fereastră nu se vede decât noaptea
cu fantome ce se pierd în zori

nu te caut dar vreau să te văd
nu vreau să-mi vorbești
dar mereu te aud

te știu la un pas de mine
mereu înaintea mea
mereu în spatele meu
ca o sclipire ce
nu o pot
atinge