agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3181 .



CUCu -n zi de sărbătoare a intrat în grupa mare
personals [ ]
Compilation: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Noricã ]

2013-12-24  | [This text should be read in romana]    | 



CUC -Clubul Umoriștilor Constănțeni- a fost înființat în 13 decembrie 2008. Împlinirea a 5 ani a fost sărbătorită cu fast, printr-un recital cu public ce a avut loc la Casa de Cultură din Constanța.
O primă descriere a festivității a fost realizată de către Ananie Gagniuc, într-o manieră hazlie.

http://www.poezie.ro/index.php/prose/14040271/De_cinci_ani...C.U.C.!

Vin să completez descrierea cu detalii care n-au încăput în cronica lui, nu pentru că n-ar fi și ele hazlii.




În fața tribunei, volumele CUC-ilor, separat sau împreună



Sala



...și prezidiul: Petru Brumă, Ovidiu Dunăreanu, Angelo Mitchievici, Dan Norea, Ion Tița-Călin, Ananie Gagniuc

După deschidere, au rostit alocuțiuni cei doi invitați de onoare – Ovidiu Dunăreanu, cel care a păstorit mulți ani filiala Dobrogea a USR și Angelo Mitchievici, cel a preluat ștafeta acum câteva luni. Așa că putem exclama, la fel ca la revoluție: USR-ul e cu noi!



Ovidiu Dunăreanu, director adjunct la Editura Ex Ponto



Angelo Mitchievici, președintele USR filiala Dobrogea



Petru Brumă citind Autolaudațiunea


Înainte de orice altceva, Petru Brumă a citit o

AUTOLAUDAȚIUNE

Cu cinci ani în urmă, un corb de departe
Trimis-a spre mare cuvânt croncănit -
Că-i timpul și-al CUC-ilor țărm s-aibă parte
De circ la vedere. Apel împlinit.

Suntem în al 5-lea an de victorii
Înscrise în cartea acestei istorii
Când lumea confuză se ceartă, se vaită...
Doar noi de mai tragem Sirena lui Roaită.

Marcăm azi 5 ani de trăite victorii -
Reale, perene și nu iluzorii
Cum spun trubadurii lăutelor sparte,
Cuprinși de năduf și invidii deșarte.

Slăvim azi 5 ani de mărețe victorii -
Onor personagii, cu nume notorii
Și grele CV-uri se află-mpreună,
Cunună de lauri pe creștet să-și pună.

Slăvim azi 5 ani de fecunde victorii,
Urând celor care, în topul valorii
Fac legea, s-aducă noi diplome-n ramă
Și lideri să fie pe piață, la cramă.

Cinstim azi 5 ani de comune victorii,
Sub aura dulce-amărui a licorii
Servită în 5 garnituri de pahare -
De an câte una. Și de fiecare.

Bifăm azi 5 ani de neșterse victorii.
Prezenți să cântăm ale CUC-ilor glorii
Dar și s-ascultăm de la CUC-i o cântare,
Prinos de-mplinire aducem la Mare.

Suntem în al 5-lea an de victorii.
Veni-vor și alții la rând. Căci, I’m sorry,
Noi nu ne oprim nici măcar la 100.
Chiar credeți în asta? Mă rog, Doamne-ajută!


Au urmat recitalurile CUC-ilor. Participanții au fost prezentați publicului alternativ de mine sau de Ion Tița-Călin, vicepreședintele clubului. După recitalul fiecăruia, Petru Brumă a citit și apoi a oferit fiecăruia câte un ÎNSCRIS DE CONFIRMARE.



Printre membrii CUC, agonistul Ion Ruse



...și Loredana Dalian, primind înscrisul de la Petru Brumă



Înscrisul doamnei Mioara Vineș, cea mai vârstnică membră CUC



Corul Liceului “Mircea cel Bătrân”

Recitalurile au alternat cu alte manifestări întru slava CUC-ului: colinde în execuția corului Colegiului Național “Mircea cel Bătrân”, mesaje de salut din partea unor admiratori din public, mesaje citite de Ananie Gagniuc de la colegii din țară (reale) sau de la diverse personalități (imaginare). Le voi reda în ordinea primirii pe cele reale, celelalte apar în cronica lui Gagniuc.

Petru-Ioan Gârda, Cluj-Napoca

Cine și când merge la CUC

Glumeții din această sferă -
Ce spun e constatare sfântă -
La CUC-ul constănțean aderă
Când cucul propriu nu mai cântă.

Excepția Þucă întărește regula. Deși... mai știi? :)

Mulți ani cu bucurii și împliniri!

Mihai Batog-Bujeniță, Iași

Stimate prietene,
Sincere felicitări pentru realizare! Uite că au trecut deja cinci ani! Dar măsurați în succese par mult mai mulți. Prin urmare sunteți cu cinci ani mai tineri

În prăvălia cu umor
Sigur, poți și tu intra,
Dar produse, vei vedea,
Nu-s chiar de nasul tuturor.

Ștefan-Cornel Rodean, Sibiu

La mulți ani și succes în pregătirea activității aniversare!

Florina Dinescu, Ploiești

Ave Dan, Florina te saluta!
Cu fericita ocazie pe care ne-ai semnalat-o, am încercat să încropesc și eu vreo 3 catrene.
Să vă dea Dumnezeu multe realizări, sănătate să le puteți înfăptui și inspirație - la fiecare în parte! La mulți ani, CUC!


Mare sărbătoare, mare!

Simbolic am să bat în lemn
Să nu îi pască-n veci buclucul…
Momentul este chiar solemn,
Că Norea își serbează CUC-ul!

Unde-i nașul?

Cinci ani se pare c-a-mplinit
Și totuși CUC-ul e cât boțul,
Dar nu știu cine l-a nășit,
Că-i musai să îi taie moțul!

La mulți ani, CUC!

Acum, cu voi nu pot fi rea,
Aveți o vârstă chiar frumoasă…
Mai discutăm când veți avea
Vreo 7 …zeci de ani, de-acasă!

Vasile Larco, Iași

Bună seara, prietene Dan Norea! Atașez trei catrene-aniversare. La mulți ani Clubului și tuturor confraților constănțeni, deoarece mi-s toți foarte dragi. Talentul vostru nu-i la nivelul mării, ci-i la înălțimea „Omului” sau a Everestului. Mult succes pe viitor! Vă îmbrățișez pe toți, dar pe rând. Eu nu sunt ca Ananie Gagniuc să am o așa de mare cuprindere. El e atât de talentat, că și atunci când doarme îi face pe cei din jur să râdă. Atât de tare sforăie. Pe strada lui nu vezi o mașină parcată, deoarece noaptea le declanșează alarmele din cauza zgomotului iar precauții formează 112, crezând că este o tamponare în lanț a unor mașini. În zilele însorite îl aud și eu din Iași, după cum Sadoveanu vedea Ceahlăul din balconul conacului din Copou. Eu îl cunosc pe Noni de când îl știu, nu se compară decât cu el, dacă ajunge pe scenă, spectatorii râd în hohote, pentru că-și aduc aminte de un banc spus de Cornel Udrea sau de-o epigramă de Vasile Larco. Eu îl iubesc așa ca sarea în bucate și vreau să-l mai văd, atunci când îmi voi vedea palmele! La mulți ani, tuturor, să trăiți măcar cinci miliarde de secunde! Nu e mult, vom trăi și vom vedea, vom vedea, chiar, și dublu dacă mai dăm ceva pe gât.
Gata. Vă doresc în primul rând sănătate, în al doilea rând, sănătate, iar în al treilea rând (sâc!) tot sănătate!

Apreciere, cu gândul la conducătorul „Prăvălia cu umor”

Aici la Clubul constănțean,
Afirm concret, să se-nțeleagă:
Pe Norea Dan, nu dau un ban...
Căci merită o pungă-ntreagă!

La aniversarea Clubului „Prăvălia cu umor”

Cinci ani că voi ați împlinit
Și-n „Prăvălie”-i sărbătoare,
Eu vreau azi să vă felicit,
Că ați ajuns la... grupa mare!

Umoriștilor Clubului „Prăvălia cu umor”

În „Prăvălie” vezi oricând,
Dar între noi vreau să rămână;
Că epigramele se vând
De multe ori și „pe sub mână”!

Eugen Albu, Cluj-Napoca

Umor constănțean

În Prăvălia cu umor
Se-oferă poante rafinate,
Dar nu oricărui trecător,
Ci spiritelor luminate.

Urare

La vârsta ce o împliniți,
Chiar dacă-i mare sărăcie,
Să prosperați și să trăiți,
Pe lângă cei cinci ani, o mie!

Sever Purcia, Sibiu

„CUCU-și cântă numele”

Având cinci ani, un CUC e pui?
Dilema nu interesează,
Dar când în lume te impui
Devii un pui ce tot puiază!

Distinsului om de cultură Dan Norea

Mult stimate „pui de CUC”
Nu „te-oprești doar p-un butuc”.
Tu prin gând, prin stil și vers
Zbori semeț prin UNIVERS!!!

Gheorghe BÃLÃCEANU, Iași

Dragă Dane,
Împreună cu felicitările și urările de mult succes în tot ceea ce ai de gînd să mai faci, iată și mesajul meu pentru aniversarea a 5 ani de la înființarea clubului:

Aniversare în lumea epigramei

Acum putem să dovedim în fine
C-avem aplomb, stîrnim mai mult bucluc,
Pe cei vizați îi „ardem” mult mai bine
Fiindcă de cinci ani avem și CUC!

Iar la Constanța lesne s-a văzut
Că epigramei, orice-ar fi de spus,
Cu sprijinul lui Norea i-a crescut...
Un CUC pe care-l ține mîndru sus!

Marius Mălai, Cluj-Napoca

Urare

La Mulți Ani cu Sănătate
Vă urez s-aveți de toate
Epigrame cu duiumul
La concursuri premiul unul.

„Magazinul cu umor”

Cunoscut în toată Þara,
Ca un mare negustor,
Norea vinde toată vara
Doar turiștilor, umor.

Nelu Vasile, Turburea, Gorj

Te salut fratele meu!
Pentru cei cinci ani de activitate ai C.U.C. am adaptat un catren mai vechi. În același timp, folosesc prilejul pentru a vă dori ani mulți și fericiți, inspirație literară, împliniri depline în activitatea cenaclului!
Te îmbrățișez cu drag, la fel pe Petru, Ananie și Năstase (pe ei îi cunosc personal). Tuturor numai bine!
Cu aleasă prețuire,

O floare pentru un om
(Enigmă: 5 litere)

Am să-i ofer bărbatului
Ce ne uimește cu-al său C.U.C.
Doar „barba împăratului”!
Ați ghicit, floarea, cui o duc?

DEX: Norea, norele, s.f. (Bot.; pop.) Barba împăratului. – Etimologie necunoscută.

Ion Moraru, Galați

Cu ocazia aniversării a 5 ani de activitate a Clubului umoriștilor constănțeni, membrii Clubului umoriștilor ,,VERVA,, din Galați vă urează un sincer ,,La mulți ani!,, multă sănătate și succes în activitatea literară viitoare!
Realizările deosebite obținute până acum de clubul Dvs. (multe premii la concursurile naționale de umor, volume personale de epigrame precum și antologiile de umor publicate) ne îndreptățesc să credem că membrii Clubului constănțean ,,Prăvălia cu umor,, sunt pe drumul cel bun și au devenit în scurt timp foarte cunoscuți și apreciați pe plan național și în R. Moldova.
Pentru toate aceste frumoase realizări vă felicităm din toată inima și vă dorim mult succes în continuare!
Vă oferim , drept cadou, o epigramă ocazionată de acest eveniment:

Invitație iarna la Constanța?

Urcați pe-al epigramei val,
Ați împlinit un cincinal...
De ce nu l-ați făcut, măi frate,
În patru ani și jumătate?

Ionel IACOB-BENCEI, Timișoara

Parafrază aniversară

A-nceput de ieri să cadă
Câte-o poantă, plagiat
NOREA s-a mai răzbunat
„Prăvăliștii” să îl vadă
Că-i bărbat!

Nu-i umor, dar este bine
C.U.C.u-i liniștit acum
Cei 5 ani s-au dus, sunt fum,
Dar năvalnic râset vine
Și-un lung drum!

Să-l străbateți fericiți!

Laurian Ionică, Gorj

D-lui Dan Norea, șeful Cenaclului Prăvălia cu Umor, Constanța

Constănțenii spun de zor
Când mai trag câte o dușcă:
Prăvălia cu umor
La cinci ani e goală pușcă.


În încheiere, Ananie Gagniuc a recitat o ultimă șarjă și a poftit (așa e el, pofticios) publicul la niscaiva aperitive, solide sau lichide. Pentru care le mulțumim sponsorilor și pe această cale.



Ananie Gagniuc, încheind festivitatea


Cum nu suntem (prea) bețivi de felul nostru, combustibil lichid a rămas suficient, drept care la întâlnirea normală a clubului, din sâmbăta următoare, 21 decembrie, desfășurată într-o sală mai friguroasă, ne-am încălzit și noi cum am putut.



Ca la orice întâlnire lunară, am vorbit despre festivaluri și concursuri (deviză: niciun festival fără participare CUC) , despre reviste și antologii (deviză: nicio revistă fără texte CUC), despre cotizațiile încasate și cele viitoare (deviză: niciun CUC fără ou), despre festivitatea care tocmai avusese loc și despre cele viitoare, despre ecouri în media. Ultima parte, recitalul, a fost încheiat ca totdeauna, în aplauzele tuturor, de Ananie Gagniuc.

C.U.C.- ilor, la final de an 2013

Aho, aho, copii și frați
Membri CUC, alienați
Mă scuzați, aliniați
Stați puțin, nu vă-mbătați
Plugușorul mi-ascultați
S-a sculat, mai an
Un anume Norea Dan
Sunt cinci ani, parcă mai ieri
Cu câțiva prăvălieri
A înființat, pe loc
Pe treișpe, zi cu noroc
CUC-ul, clubul de umor
Cinste (ca și-acuma), lor!
Specialist și om cu fler
(Culmea, că e...inginer!)
Dan și-a lăsat meseria
Și-a intrat pe Agonia
Să deschidă „Prăvălia”
Cu proză, umor, senryu
Epigrame și haiku
De suntem azi ici-șa
Lui avem a-i datora!
De suntem acum, aci
Lui avem a-i mulțumi!
Dați-i palme, măi flăcăi
Și strigați cu toții „Hăi!”
În timp, clubul s-a extins
Mai mulți membri a cuprins
Nu-i voi înșira pe toți
Dan va fi ca Ai Baba
Noi, cei 40 netoți!
Căpățâni de usturoi
Ia pocniți-vă-ntre voi!
Mânați măi! Hăăăăi!
Îi înșir, pe trei cărări:
Ion Ruse, cu-ncercări
Ana Ruse cu plecări
Sanda Ghinea, scriitoare
De glicemii purtătoare
Stima noastră și mândria
Diabet are și Noni
Nu-i mai scade glicemia
Cum i-au căzut pantalonii
De(z)onoare președinte
(Cine-și aduce-aminte...)
Roată, măi! Hăi, hăi!
Iar Traian cel Brătian
Despre noi are în plan
O carte, spre glorie
Ne bagă-n...istorie!

Dac-am scos două volume
De umor, mai dau un nume
Ce-a contribuit din plin
Cu sponsori... Tița Călin!
„Muy hermoso” sau caramba
C-a scris de primarul Samba

Cu talent și cu umor
Și el, veșnic călător
E Brumă, cu brumărele
Multe premii-a luat cu ele!
Zvăpăiat și agitat
Nu-l prinde coasa în pat!

Mai timid și mai retras
Nu demult făcu pripas
Între cuci, norvegian
Domnul Constantin Iordan
Bun matematician
Să mai scrie, să trăiască
Cu whisky să ne cinstească!
Îndemnați-l măi flăcăi!

Despre tineret, puiet
Roland band, Þucă poet
Sunt oamenii de viitor
Pentru-a CUC-ului umor
Au cărți scrise, au condei
Nu au cont deschis în lei
Sunt condiții românești:
Ca să scrii, tre’ să plătești!

Până nu se gată anu’
Să-l urăm pe domn Fețeanu
E bucureștean Ispas
Pân’ la tren mai are-un ceas!
Permanent preocupat
Și n-are timp de creat
Dar ades ne bagă-n seamă
Cu câte o epigramă
Liviu Kaiter, om de treabă
Nu stă și n-o ia...-n ușor
Când e vorba de umor...
Și-i bun organizator
Faceți roată, fraților!

Cine tot îi dă cu roiu
La vecină? Lăzăroiu!
Aurică
, bun artist
La vecină trombonist
La cenaclu, președinte
Cu vecina...ne tot minte!
Roată măi! Hăi, hăi!
Cam atât, de toți și toate
Cum s-ar zice, lipsesc date.
Ar mai fi Mihăilescu
Glasul faptelor, firescu’
Sandu Birou, Voinescu

Doamna Vineș, Derevenco
(Aici n-am găsit o rimă!)
Și-mi exprim întreaga stimă
Pentru Leonte Năstase
Mii de schițe-n condei trase
Cel mai mare portretist
Și-un bun caricaturist!
Iar pe glob, cel mai...turist!
De prin lunci și de prin văi
Mânați, măi! Hai!
Și tot tare, la pictat
Luminița e, Scarlat!
Avem doamne creatoare
Slobozite scriitoare
Florentina Dalian
Îi dorim, în noul an
Să vină mai des la CUC
(Nu la cucul lui Gagniuc
Magda-i mereu pe fază
Și urgent îl faultează!)
Toate astea, fiind zise
De mine, azi-noapte, scrise
Un final, de reușesc...
Vă doresc...și...vă doresc!
Dea Domnul să mai trăiesc!
Totul trece-n lumea asta
Și se pierde, vrem - nu vrem
Va rămâne amintirea și - Poate, acest poem!






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!