Nu aud, nu scriu, nu citesc
Doar privesc
Urmele pașilor în spirală
Ce urcă spre cer ca într-o catedrală.
Acolo, sus, nu sunt stele,
Sunt lumini
Aprinse în ochii tăi plini
De dor, de dragoste, de chemare,
și pașii mei urcă, o mare
de vuiet mi-e gândul,
și pașii mei urcă, de-a rândul
zile și nopți, goale și lungi,
înghesuite prin buzunare și pungi,
să le aprind acolo, pe stânci,
să ardă ca un far,
ca și cum aș arunca un chibrit într-un fânar,
o lumină de octombrie, de pădure
de buze mușcate, de mure...
spre roșul acela privesc,
nu aud, nu scriu, nu citesc...