Superbă toamnă, domnule Marian Malciu!
Sufletul dumneavoastră (eul liric) pătrunde în toate elementele naturii, iar acestea vă pătrund profund în sufletul sensibil la toate transformările lor..
Comuniunea om-natură există cu adevărat în toamna "pictată” cu atâta talent aici, așa cum există, de fapt, în orice anotimp, sufletul omului fiind arcușul care cântă odată cu vioara naturii melodia existenței noastre.
Un titlu melodios prin cele două vocale inițiale (”Amurg autumnal”) anunță parcă vârsta a treia a zilei (amurgul, vârsta a treia a anului (toamna, iar din ceea ce reușește să transmită acest sonet, din maturitatea lui filozofică, se pare că și poetul ar fi în vârsta a treia a vieții - toamna existenței.
O poezie frumoasă, melancolică… Melancolia are și ea dulceața ei. Plânsul naturii e un plâns necesar, uneori folositor, o descărcare de energii acumulate în verile toride…
Și omul plânge, după care apare liniștea…
Lacrima oricărei tristeți a naturii este de fapt stropul de apă care va face ca un nou fir de iarbă să apară după aceea…
Anotimpurile aduc reglări de energii în sânul naturii, dar și în câmpurile energetice ale omului. Simt parcă eul liric pregătindu-se de hibernare, după care va reveni, mai plin de entuziasmul indus de verdele firelor crude de iarbă…
Poezia nu este alcătuită decât din două catrene și două terține, de fapt patru fraze, care concentrează în ele tablouri minunate ale naturii, toamna. Personificarea și epitetul personificator sunt mijloacele artistice cheie ale sonetului (cu o ultimă sforțare spre lumină ”copacii goi” ”se închină” la ceruri, ”copacii plânși”, dezgoliți de frunze, se pregătesc pentru o ”viață viitoare”.)
Superbă imagine artistică aceea a frunzelor, care, ”în amorțire”, privesc "cu jale” potecile, ca pe mormântul în care vor intra ”îmbălsămate cu rugină”!
Ramurile sunt „triste” pentru că vântul „strânge frunzele-n ponoare” și le presează în ”straturi veștejite”. ”Stropii reci”, ”amorțirea”, plânsul naturii, sugerează o înfrigurare a lumii materiei, dar și a celei spirituale, interioare. Seara ”grăbește”soarele către asfințit, alungă lumina, ca pentru a pregăti totul pentru intrarea într-o etapă de somn adânc, de retragere din dansul vieții vegetale, din dansul lumii, torid, aprins…
Muzicalitatea interioară a versurilor, dar și cea exterioară, impusă de rima specifică sonetului (abba, abba, ccd, dcc) creează un efect adormitor, oniric, specific retragerii din spectrul luminii, solar, și al intrării în cel al umbrei, al umezelii, al plânsului, ca descărcare energetică…
Deși poeziile cu formă fixă sunt dificil de abordat, impunând, de multe ori, o încorsetare în rigorile schemei structurale, nepermițând zborul liber al ideilor ca în poeziile moderne, ați reușit, domnule Marian Malciu, un sonet sonor, nu prin imagini artistice sonore, ci prin ecourile profunde, melodioase, ale versurilor dumneavoastră în cămara sufletului nostru, înfiorată, parcă și ea de apropierea toamnei…
Ce ne-am fi făcut dacă ar fi fost să trăim într-o zonă cu același anotimp și nu am fi fost hărăziți cu darul de a erupe și noi, plini de viață, în fiecare primăvară, odată cu vulcanul de verdeață?... Monotonia zilelor și nopților, a temperaturii, ne-ar fi provocat poate nevroze de nelecuit. Deci, ne sunt necesare aceste toamne, aceste zile și luni de intrare în zona de umbră… Bine - Rău, Întuneric și Lumină, Toamnă - Primăvară…, fac toate parte din natura duală a tuturor celor de pe pământ. Fiecare element al binomului se constituie ca un termen de comparație pentru celălalt, ca o stare ce-o pune în valoare pe cealaltă.
Drept urmare, suntem fermecați de frumusețea melancolică a toamnei zugrăvite aici de domnul Marian Malciu, știind că și celelalte anotimpuri îl vor inspira în egală măsură și ne va zugrăvi aceeași natură minunată!
Doresc să vă inspire și fulgii de nea, și ghioceii, și galbenul verii în aceeași măsură, spre delectarea cititorilor!

Cu prețuire,
Prof. Georgia Landur Vintilă