1.Viața poate fi pusă într-o ecuație cu n+1 necunoscute, n variabile devenite elemente în matricea ființării, plus o necunoscută care este femeia.

2.Femeia poate fi desfăcută de senzual, nuri, farmec, grație, atracție, care sunt elemente feminine și erotice, și pusă în matricea iubirii.

3.Ce rămâne din femeie, ascuns cunoașterii bărbaților, emite o formă de protest, frondă, blam, și-și schimbă domiciliul sufletesc, trecând dintr-o stare în alta.

4.Iubirea echivocă și inefabilă se situează undeva între o necunoscută, ce face filantropic daruri (carnale) și câteva mirări masculine.

5.Iubirea este atrasă de vârtejul centrifugei unei existențe învăluite în umbre și lumini, care azvârle în exterior, prin rotația sinelui lumii, vectorii stereotipiei, spleenului și ignoranței.

6.Vectorii delăsării, blazării și zădărniciei, sunt înfipți într-un orizont în care viața-și proiectează pustietatea și nimicnicia.

7.Mă caut în caracteristicile umane, în culorile mimetice ale răsăriturilor și apusurilor, în idoli păgâni, în intrinsecitatea lucrurilor, în imanența personală, în reîncarnări distribuite de karmă, și mă regăsesc, însă altfel, în conexiunile cuvintelor.

8.Mă caut în sublimul din esențele poeziilor, în umbrele ce ne împing către marginea lumii, dincolo de care se deschid abisul și genunea, în luminile absorbite de spirit și de suflet, și mă regăsesc, însă transfigurat, în esențele idealurilor.

9.Poeții nu se situează înafara lumii, căci imaginația debordantă, ideile inovatoare și gândirea fecundă, sunt proiectate în ceea ce are lumea mai elevat, stilizat și genuin, adăugându-i esențele ființiale proprii.

10.În exteriorul lumii stau doar cei cu o gândire greșită, în care s-au strecurat erori, și care se manifestă în viață dezechilibrat, disonant, străbătuți de anxietăți și depresii.