s-ar cuveni să-ți mulțumesc

pentru căderile mele
cînd nu era nimeni în jurul meu să-mi spună că nu e totul pierdut
că pot s-o iau de la capăt
că nicio o zi nu se sfîrșește așa cum începe
doar în felul acesta
agățat de propriul trup ca iuda de chiparos
am învățat să-mi dau bobîrnace
să-mi spun
că și tu ai fost om ai avut momentul tău de cădere
în ghetsemani
cînd tovarășii tăi dormeau și nu era nimeni în jur
să-ți spună că vine mulțimea
iar dacă tu ai tras aer în piept și-ai dus totul la bun sfîrșit
eu de ce n-aș fi în stare

pentru zilele în care mergeam la biserică îmbrăcat elegant
ca un jucător de snooker
știu că nu haina face pe om dar ca și o supă caldă
care te pune ușor ușor pe picoare
uneori e de ajuns o haină să-mi dau seama
că nu vrei să mă schimb-pentru că m-ai creat bine
ci să schimb ceva

pentru maya și zîmbetul ei
în care ai pus aproape toată facerea lumii

pentru ipocrizia cu care credeam că n-am nevoie de nimeni
să știe cu ce ți-am greșit
ipocrizia cu care spuneam că nu mă împărtășesc
de teamă să nu mușc mîna preotului în timp ce
îmi apropie hostia de buze
doar așa am înțeles că trupul tău nu e numai
pîine dospită
și că nu sunt vrednic să te primesc dacă nu sunt
pîine dospită

pentru fiecare rugăciune pe care nu mi-ai ascultat-o
uneori te imploram să-mi intre salariul pe card mai devreme c-o zi
alteori te blestemam că poștașul întîrzîie cu șomajul
doar așa am putut înțelege că
ceea ce am e mai mult decît ceea ce vreau
și că ceea ce sunt contează mai mult decît
tot ce-aș fi putut însemna în ochii altora

tot ce trăiesc se transformă în piatră
pietrele cresc și devin ziduri
unii mă mai întreabă la ce mai folosesc zidurile
dacă nu am nimic de pierdut
cînd am nevoie de tine
ridic o piatră și te găsesc acolo