Shakespeare 2016
Motto: “ “This above all: to thine own self be true.”(Hamlet)

Nu-mi propusesem să scriu despre Shakespeare în acest aprilie iernatic, dar am citit ieri la BBC un interesant articol (scris de David Wilkes la 4 aprilie in The Daily Mail) despre testamentul Bardului și cum anul acesta sunt 400 de ani de la moartea lui mi-am regrupat intențiile.
“X-rays reveal secrets of Shakespeare's will 400 years on: Ink analysis suggests line about 'second best bed' being left to his wife was actually a loving addition made shortly before his death” și chiar dacă în general mă apropii de biografii cu oarecare reticiență - o senzație de “ochiadă pe gaura cheii” mă ține la distanță mai alesc când este vorba de un creator, o personalitate marcantă, un Cineva acela pe care îl admirăm. Îl iubim ori chiar numai ne intrigă- informația mi-a stârnit curiozitatea.
Shakespeare este o complexă restaurare a condiției umane, opera lui ne înscrie în permanență-chiar așa oarecare cum suntem-și atunci e firesc să se răscolească chiar și ireverențioas (uneori, deseori?) viața omului aflat în umbra a ceea ce a produs.
Fiecare pas, fiecare moment, gesturi largi ori atingeri mărunte, căderi ori victorii, confruntări majore ori umilința înfrângerilor, tabloul acela complex și totuși atât de simplu al amănuntului surprins în mișcarea zilnică se cere dezvăluit, analizat.
Obsesie a celor 400 de ani dominați de cuvântul shakespearian...aș zice.
Descoperirea recentă – “X-ray technology and near infrared light, plus the first scientific analysis of the ink used to pen the three-page manuscript.” clarifică nedumeriri, implică reinterpretări de caracter; omul Shakespeare știut (până acum) ca un shrewd businesman și distant soț –în cei 30 de ani de căsnicie- îl impune ca sensibil cap de familie, atent observator al realității imediate de care simte că se va depărta definitiv.
Varianta finală a testamentului a fost crisă în ianuarie 1616 și este normală presupunerea unui presentiment al sfârșitului-23 aprilie 1616.
In toți acesti 400 de ani strădania descifrării misterului genialității trimite în toate direcțiile posibile în a determina în ce măsură cotloanele vieții au colaborat la definirea ei: ce a făcut, ce a gândit, ce a simțit, cum s-au consumat cei 52 de ani disecați la nivelul fiecăruie gest, cum a respirat cum a iubit, cum s-a bucurat, cum a plâns... viață cu pași înceți ori repeziți, dar viață.
“All the world’s a stage...” zice Bardul și înscrierea lui în scena zilnică poate fi interesantă, dar cum viața nu-i decât o umbră în micșcare(tot el zice) totu-i doar o pereche de ochi într-un colț de tablou rembrantian, o schiță greu de executat, e drept, dar schiță numai.
Shakespeare este creatorul unui univers uman a cărui complexitate pare imposibil de completat folosind scena ca mijloc de comunicare directă lipsită de intervenția imediată a povestitorului - ca în cazul prozei - omul de teatru care este el însuși ne expune unui spectacol copleșitor, incisiv, atât prin amploarea situațiilor cat și prin profunzimea explorării lor...
Cine este, de fapt cel care reconstitue condiția omului, îi fixează locul, îi desnoadă întelegerea si, mai ales, ni-l propune ca o creație de excepție, încercăm să aflăm în pofida timpului care ne rulează.

Dar elaborarea unor judecăți de valoare când e vorba de Shakespeare mi-amintește de ce spunea George Călinescu:
“Ar fi absurd să te sinucizi fiindcă nu poți fi Aristotel sau Shakespeare.”

Ps.Am citit chiar acum: “A copy of Shakespeare's First Folio, one of the most sought-after books în the world, has been discovered în a stately home on a Scottish island.”
Totul în mișcare, în afara timpului, în afara oricărei dimensionări...Shakespeare!