1. Întrebările se vor referi strict la activitatea de scriitor. Ce evenimente te-au marcat mult în scrierile tale?
D.C. Au fost numeroase. Pentru a nu deveni fastidios, menționez doar pe cel mai vechi, petrecut în timpul liceului, când am fost gata-gata să fiu exmatriculat, deoarece am afirmat că regimul comunist este o închisoare. Până la urmă am primit doar vot de blam cu avertisment în cadrul Uniunii Tineretului Muncitoresc. În consecință, am scris o serie de cărți profund anticomuniste: "Gulagul din umbra palmierulor" (Junimea, Iași, 2011, proză), "De-ale cărturăriei de odinioară" (Gunivas, Chișinău, 2012), "Bătrânul și Cuba" (Rovimed, Bacău, 2014, proză), "Vietnam, mumia comunistă reîncarnată în dragon capitalist" (Editura Didactică și Pedagogică, București, 2015, proză). Anticomunistă va fi și următoarea mea carte, din care citez un paragraf: "De la 8.000 la 17.000 de victime politice, toți intelectuali, cam aceasta este diferența dintre comunismul românesc, al dictaturii proletariatului, aliat cu țărănimea muncitoare, și varianta lui, dusă la extrem, comunismul cambodgian, al dictaturii analfabeților".
2. Care sunt caracteristicile prozei tale?
D.C. Proza mea este subordonată devizei: "Instruiește și delectează!" Nu sunt un poet rătăcit în proză. Evit prețiozitățile, care pot duce la confuzii. Grupul țintă al scrierilor mele este constituit din cititorii dornici de un număr mare de informații, dar prezentate într-o formă cât mai atractivă. Ca o deformație profesională, de profesor universitar, fac apel frecvent la metoda didactică a conversației euristice, introduc frecvent dialogul, trilogul etc., metodă antică, utilizată și, de exemplu, de titanul filosofiei din toate timpurile – Platon, metodă care diminuează intervenția auctorială, mărește autenticitaea informației și, nu în ultimul rând, antrenează cititorul în a da răspunsuri.
3. Care sunt caracteristicile poeziei tale?
D.C. Poeziile mele sunt declamative, cu muzicalitatate, niciodată cu rimă albă. Eu le numesc texte în versuri, subordonate È™i ele devizei "InstruieÈ™te È™i delectează!" Voi cita din prefaÈ›a denumită "Jocul inspirat al verslibrismului", scrisă de distinsa profesoară Alina Apopei-Pistol la cartea "DeclamaÈ›ii de la tribuna timpului" (Gunivas, ChiÈ™inău, 2013): "Textele reunite aici se supun unui «declamatio» ce nu implică redundantul sau artificialul, ci se cristalizează într-o formă a elocinÈ›ei ce se doreÈ™te practicată în public, printr-o frazare accentuată È™i nuanÈ›ată, sub forma unui cântec vorbit, rostit solemn, cu «demnitate», ca un , «Ã®ndemn spre normalitate», pentru «adevăr spus cu claritate», într-o «atitudine de a combate», după cum subliniază autorul («ÃŽn loc de epilog * Semnătura mea pe carte»)". Poate că eu sunt singurul membru al Uniunii Scriitorilor din România, care a dedicat o poezie lui Iuliu Hossu, numit È™i "vestirorul Unirii", cel care, pe 1 Decembrie 1918, în faÈ›a mulÈ›imii adunate la Alba Iulia, a citit "RezoluÈ›ia Unirii", Deoarece a refuzat să se convertească la ortodoxie, pe 28 octombrie 1948, Iulia Hossu a fost arestat. El a fost închis la Sighet, după care a avut domiciliu forÈ›at în diferite mânăstiri, până la moartea survenită pe 28 mai 1970. Poezia se numeÈ™te "La statuia din Alba Iulia a lui Iuliu Hossu", din care citez ultima strofă: "DejiÈ™tii, ca duÈ™man al poporului, la Sighet, te-au închis, / / Domiciliul tău forÈ›at, până la moarte, ceauÈ™iÈ™tii au decis, / / Culturnicii de ieri te fac uitat, nici azi nu te omagiază, / / La ascunderea crimelor comunismului ei veghează."
4. Cărțile tale sunt citite?
D.C. Voi cita din scrisoarea de răspuns la întrebarea pusă de distinsul coleg din breasla scriitorilor, Ion Fercu ("De ce mai scrieÈ›i, într-o vreme în care nici măcar scriitorii nu se (prea) citesc unii pe alÈ›ii?"): "Nu am avut niciodată senzaÈ›ia că scrierile mele nu sunt citite. De exemplu, articolele mele de presă au avut un număr foarte mare de accesări, au trezit reacÈ›ii pozitive puternice, dar È™i negative violente, dar nu au rămas trecute cu vederea. Un alt exemplu îl formează È™i primele mele patru cărÈ›i de beletristică («Mâncătoarele de ruj de buze din Casablanca», «Peste Prut si mai departe…», «Străluciri diamantine în Israel» È™i «Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus»), care au fost găsite atât de interesante, încât au fost tipărite È™i distribuite pe cheltuiala unei edituri, lucru rar întâlnit în zilele noastre, în speță, a Editurii Didactice È™i Pedagogice din BucureÈ™ti, iar din tirajul de o mie de exemplare al fiecăreia au mai rămas doar câteva zeci de exemplare, lucru dovedit de statele de plată pe care le-am semnat."
5. Care este cartea ta cea mai premiată?
D.C. De departe, premiile cele mai multe le-am obținut cu romanul "Gulagul din umbra palmierulor", pe care mi l-am dorit o frescă globală a totalitarismului comunist din Europa Centrală și de Est, prima abordare în acest sens din lume, personajele principale fiind un bucureștean, un budapestan, un est-berlinez, un moscovit, un praghez, un sofiot, un varșovian. Romanul a fost distins cu următoarele premii: Premiul pentru proză, decernat de Uniunea Scriitorilor din România – filiala Bacău (2012), Premiul pentru cartea de proză a anului, decernat de Fundația Culturală "Georgeta și Mircea Cancicov" (2012) și Diploma de excelență, decernată la Colocviul științific internațional "Literatură în totalitarism și post-totalitarism" (25-26 mai 2012), organizat de Catedra de Literatură Universală a Universității de Stat a Republicii Moldovei.
6. De ce îți traduci cărțile?
D.C. În primul rând mă bazez pe cunoașterea limbilor franceză și engleză la un nivel acceptabil în acest sens. În al doilea rând, consider că este modalitatea ideală de traducere, deoarece autorul cunoaște cel mai bine ce sens a dorit să dea cuvintelor. Apropo! Cred că traducerile realizate de Mihai Eminescu în limba germană ale propriilor poezii ar fi fost incomparabil mai bune decât toate încercările făcute de alții până acum. Nu în ultimul rând, traducerea unei cărți este o modalitate de promovare în alte spații culturale, decât cel românesc. Așa mi-au apărut cărți sub egida unor edituri din Franța, Israel și Marea Britanie.
7. Care este părerea ta despre plagiat?
D.C. Și în acest caz voi face apel la un citat, dar din scrisoarea de răspuns la un chestionar ("Despre plagiat"), care mi-a fost adresat de preÈ™edintele fondator al Uniunii Scriitorilor – filiala Bacău, distinsul scriitor Viorel Savin: "Problema plagiatului, a însuÈ™irii întegrale sau parÈ›iale a operei literare, artistice sau È™tiinÈ›ifice a alcuiva È™i prezentarea ei drept creaÈ›ie proprie, este o problemă nu numai de Cod Penal, ca «furt de înscrisuri», dar È™i, mai grav, de mentalitate colectivă, accentuată în perioada regimului comunist, dejisto-ceauÈ™ist, când devenise aproape general furtul de bunuri din avutul obÈ™tesc, avutul tuturor È™i al nimănui." AcuzaÈ›ii oficiale de plagiat au fost aduse chiar unor clasici ai literaturii române È™i au continuat până în zilele noastre. ÃŽncepând din anul 2010, la Universitatea "Vsile Alecsandri" din Bacău, unde cunosc bine situaÈ›ia, dat fiind că am lucrat 34 de ani, dacă o lucrare din orice domeniu È™i de orice nivel (licență, masterat, doctorat) are peste 15 procente de text plagiat, atunci lucrarea respectivă este respinsă. ÃŽn aceeaÈ™i situaÈ›ie se găseÈ™te È™i lucrarea cu peste 15 procente de citate, chiar dacă sursele citatelor respective sunt menÈ›ionate în bibliografie. Cred că acest model ar trebui luat È™i de Uniunea Scriitorilor din România.


Doru Ciucescu