sigur că am ochii umflați/ privirile
baloane de săpun turbionate în aerul pe care-l respiră ai mei
(care ai mei ?!)
dacă suntem puțini cei ce vorbim
(pe înțelesul necuvântătoarelor)
și mai puțini suntem
cei ce vedem natural / într-o senectute lăbărțată de frică
asemenea unei valize cu explozibil/ unde zările
se sparg de realitate cu tumultul valului lovit de stabilopozi
ce-am trăit eu am descris în rapoarte către un dumnezeu imaginar
în parteneriate/ proiecte/ și
accidental
în poezie
ce n-am trăit mă străpunge pe dinăuntru
caută corporalitate
sunt îngrozită de ziua când mă vor arăta cu degetul pe stradă
fugiți
asta e femeia ce naște monștri
îi îmblânzește s-o gâdile la tălpi
până moare de râs
sunt îngrozită că ei chiar vor crede ce spun
vor fugi care încotro
o să-mi intre pe sub haine tot vântul deznădejdii lor
toată ura
îmi va fi din ce în ce mai greu
să merg pe pământ