Luni, 12 noiembrie. Pe la 10, am băut cafeaua şi apoi am ieşit în stradă, să văd cine mai e pe "Facebook-ul străzii". Era senin şi vecinii, asemeni mie, erau ocupaţi. Adunau resturile vegetale, făceau ordine în curţi...

M-am utat, aproape involuntar, spre cer. De câteva zile nu văzusem niciun nor. Spre vest, peste râu, vedeam un nor de culoare închisă. Cam transparent. "Dacă nu e nor?" îmi spun în scurt timp. "Parcă e prea aproape, prea jos..."

M-am apropiat de râu, să văd de unde începe norul. Era clar: ceva ardea dincolo de râu şi calea ferată. Nu puteam să precizez ce arde, unde arde.

Am revenit pe stradă şi le-am atras atenţia vecinilor. Ei au lucrat în fabrică. Eu, nu! Vecinii bănuiau că arde în depozitul de cherestea sau fabrica de hârtie.

I-am lăsat pe vecini să dezbată problema şi am fugit să pornesc latopul. Speram să aflu ceva de la cei care lucrează. Cu Alina intram pe Chat. Nu era online. Am apelat la telefon. Nu a răsuns. După câteva minute, am sunat din nou.

Alina mi-a spus că, după pauza mare a elevilor, atunci când închidea fereastra, a auzit sirena SMURD. A ieşit în curte şi atunci trecea Salvarea cu sirena pornită. Când a revenit de la Serviciul administrativ, a aflat că în fabricăa avut loc o explozie şi că Cugirinfo, ziarul online, deja a scris. Alina mi-a dat un link, dar nu era bun. Am găsit pe Google articolul care informa despre eveniment.

Din articol am aflat că în poligonul de reglare şi verificare a produsului special a avut loc o explozie. Muncitorii au ieşit în grabă, dar o femeia a rămas în tunel şi au găsit-o carbonizată.

Am ieşit în stradă şi le-am spus vecinilor. Asemenea explozii au mai fost în Uzină, în pofida regulilor stricte. Îmi aminteam de un incendiu care a izbucnit în urmă cu patruzeci de ani la o secţie de pe Râul Mic.


***

Marţi, pe la ora 11, am vrut să merg în oraş după pâine. Lângă râu, m-am întâlnit cu Dan.

- Sărut mâna!
- Bună ziua, Dane! Ţi-ai recuperat telefonul?
- Ne-a trimis acasă...
- Åži tu lucrezi acolo?
- Şi acum tremur! Ieri, am ieşit din secţie la ora 11. La uşă, m-am întâlnit cu Ani. Am fost colegi de şcoală, de lucru. Am îmbrăţişat-o şi i-am spus, ca de obicei, să fie cuminte. Am plecat şi, nu ieşisem pe poarta fabricii când a avut loc explozia. M-am întors. Lumea deja vorbea. Spuneau că Ani s-a întors după telefon, dar ea avea telefonul în buzunarul salopetei!

Dan a arătat spre buzunarul din dreapta. Apoi, cu greu a continuat:
- Dacă nu ne trimiteau acasă, puteam fi şi eu acolo. Un sfert de oră...
- Am citit în ziar.
- Toţi suntem întorşi pe dos. Ne-au dus la spital şi ne-au dat injecţii. Pe unii i-au oprit acolo. Eu am fost acasă, dar nimeni n-a putut să doarmă. Toţi suntem rupţi.
- Firesc.

Nici eu nu eram în apele mele.

***

Am revenit cu pâinea. În timp ce îmi puneam pardesiul în cuier, i-am povestit lui Andrei ce am discutat cu Dan. Apoi am plecat la bucătărie.

La scurt timp, lătra Lady. M-am dus să văd cine e la poartă. Atunci s-a auzit soneria.

- Poata e descuiată.
- Am vorbit cu nenea Andrei...
- Înseamnă că ai telefon!
- M-a rugat să-l ajut să pună roţile în maşină.

Andrei venea sprijinindu-se în baston. Merge mai greu de când şi-a fracturat glezna. Dan, care nu mergea încă la grădiniţă când am venit eu în Cugir, ne ajută, dacă îl solicităm. E singur. Copiii şi nepoţii lui sunt undeva, în Europa.

Aşteptăm concluziile oficiale ale echipelor care cercetează incidentul. Până atunci, ascultăm povestirile celor care au fost afectaţi.