Bucuria cu Dumnezeu și bucurii până la pragul bucuriei cu Dumnezeul Tla, din nou:

Aveam în jur de 12 ani (1988): Odată, demult, că şi cum chemat dintru a lucrurilor vrajă, luminile cerului de moment al meu nu au mai fost lumini şi am conştientizat atunci că o perdea misterioasă a căzut instantaneu în jurul trupului, pentru care am zis după aceea: pentru că focul etern al adevărului să inunde larg conştiinţa mea, mistuind ceea ce neagă valoarea să şi conturând în icoane clare un sacru sens. Am rămas doar eu în sinea mea atunci. Realitatea această stă că o punte care leagă trecutul şi prezentul de viitor.
*
Prima oară când mi-a venit în ochi imaginea cu ţărmurile, castelul era împresurat de o apă de un albastru fermecător, în cadrul căruia stăteau linii drepte, finite şi fosforescente. Aşa era apă atunci. Era atâta puritate!(1991)

Într-un moment de mare sensibilitate m-am văzut innotand în apă din apropierea castelului cu ţărmuri. Când te gândeşți că înainte de această eram cu tabloul porumbelului şi al omului din al doilea plan în mine! Pur şi simplu innotam: o mână înainte, o altă înapoi şi privind de deasupra în jurul meu alb că o spumă, în apă verzuie. Era relaxant! (1997)

Cum sunt lucrurile față Ține nu mai vreau să știu.
Și chiar de știu nimic nimic, mă minunez înțelegând.
Eu înțeleg cât tu înțelegi.
Cerul credinciosiei mele.
E loc pe lume de bucurie, pacea ce aștepți la ține să vie, aproape al meu pe veci iubit.
Potrivnic stă că a putut lumina să se stîngă.
Cât te doresc, cât te doresc, nimeni nu-ți poate spune. 1997
Iubirea filosofiei.
*
Înțeleg comicul din repetare. = Amza Pellea.
Cu o negaţie te poţi elibera de o conştiinţă strâmtorată (prinsă în ghiarele încordate ale unei mâini proprii datorită procesului de autopedeapsă), iradiezi, emani ceva, se instalează liniştea, confortul, plăcerea de a fi. (2008?)
Trebuie să ai ochi frumoși că să suferi.
Fericirea e în ochiul drept. E cosmică.
Sunt limpede deasupra şi se pune de la sine dinte pe dinte şi zâmbetul e tras spre mine până aproape de un maxim. (2010?)
Merg aşa cu bucuriile ţinute sus lângă “gât”. 2010

Râd către celălalt din masca râsului. Celălalt fiind o imagine. eu, masca râsului, imaginea celuilalt. (2011)
Râsul îmi pare a fi ciudat, de la o afirmaţie eronată. (2010?)
După rugăciunea isihastă, în stânga, mâinile-mi albe în albul vieţii îmi cântă. (2011)

Am reuşit să râd de mine, atrăgându-mi din cosmos planetă prin oglindă. Ce stare de bine! Dau să muşc din un fruct. Privesc lucrurile prin ochii mielului.(planetă este sentimentul de sine) 2011

Acesta sunt eu, urmându-mi planetă. Am în ochi două monede de lut. Am două picioare de cal. Aplec urechile, sunt desfundat, trăiesc viaţa, pot iubi. (2011)
Vorbeai cu mine şi am văzut două beţe bătând în emisfere şi am văzut bătând două beţe în o tobă, Şi cu cântecul tobei am văzut cum renasc. Alunec pe sprâncene, ridicându-mă. (2011)
ne bucurăm de capul bucuriei(sau de simbol).
bucuria este pentru ieşirea din noi.
mă bucur pentru cei care sunt prilej de bucurie, căci sunt prilej de bucurie şi împărtăşanie. aşa este şi Mântuitorul nostru.
În apusul bucuriei sunt înţelegerea lucrurilor şi părerea de rău pentru bucurie. 15.08.11

faptul că atunci când zâmbesc imit un zâmbet mental!

Mă trag pe nas. Cu ochiul în dreapta încerc să îmi vin cer. Cânt în “mmm” pe nas şi “na na na” pe gură. Cânt “să fie”(piciorul drept). Nana narnana nana(trosnesc din deget). Sunetul cântecului îmi ajunge mai sus decât coadă de şarpe. Muzică porneşte un val în dreapta ww->
Gură plânsului a ieşit în faţa gurii mele că să plâng era în norul unui gând. Gură râsului mă da pe spate, la 90 de grade. (2012)
Cine se mai bucură de nimic pe lumea această mergând la pas în haine albe a vremurilor vechi spre cosmosul pleiadă! (2012)
Când este, când este, cunoaşterea o clipesc, mă bucur şi zâmbesc. 2012
Am bucuria că sunt în amandoua tâmplele. Pete verticale. 01.12.15
Zâmbetul = dintîi de sus în feminin, în întuneric.
Iau din aerul infinit? din minte când râd.
*
m-am trezit brusc din somn văzând că Dumnezeu este totul. Dumnezeu se oglindea pe chipul meu. am văzut că în El este şi mama din afară mea. În strâmbătatea mea m-am împărtăşit cu mama. Pot să spun că Dumnezeu era alb.
Mintea mi s-a dus în gură din creştet.
Apoi am văzut că oriunde se duce mintea se face şi Dumnezeu. La început sunt lucrurile, apoi eul-cerc vertical al meu, apoi apare Dumnezeu, se face sfera în aer. “Iată sunt cu voi în toate zilele!” 16?.11.15