1. Azi trecem pe uliţele vieţilor noastre
Începând cu cele ale copilăriei în care
Cele mai multe întâmplări sunt cu familia strânsă la cină
Seara, când mama ne strângea în casă
O striga mai întâi pe Gina, Gina îl striga pe Puiu
Puiu mă lua în spate, galopând, într-un suflet cu mine, la fântâna din curte
Unde ne aşteapta mama cu găleata plină cu apă
Scoasă din miezul pământului
Cu o cană de lut verzulie, pictată cu un cocoş pe ea
Ne toarna mama apă-n căuşul palmelor
Ne frecam palmele, apoi aruncam apa pe obraji
Pe gât şi pe urechi, răcorindu-ne
Aburii ieşeau din noi ca din pâinea caldă…

2. Tare-mi plac nuanţele curate
Ca nişte gânduri care ţin aproape
Şi care, oricât s-ar îndepărta de întâmplare
În memoria lor există cântecul de mare
Însoţit de lătratul de câine
Cu lapte şi pâine
Pentru pisici, pici şi pitici
Cu câinii la vânătoare de arici
Când aici şi când acolo
O-ho-hooo... ce departe-au ajuns ele
Lătrătoarele mele,
Primele culegătoare de pietre şi scoici…

3. Să punem în valoare
Darurile dimineţii de la mare
Pescăruşii, valurile, malurile,
Casele de pe ţărmul mării, Pescăria, Casinoul
Faleza, oamenii, porumbeii, bătaia clopotelor, Portul,
Vapoarele, bărcile pescarilor, scările coborâtoare la mare,
Intersecţiile, Stradela, Pasarela
Sărbătorile, serile, zorile...

4. În sfârşit, orbul a început să vadă
Ştii ce spune Sofia Kovalenskaia?
It is impossible to be mathematician
without being a poet in soul
Este imposibil să fii matematician
fără a fi poet în suflet...

Pe 18 decembrie 1989, Revoluţia ne-a prins în Timişoara, momentul în care, în biografia mea, au apărut alături de lucrări în matematică o serie de scrieri literare, naşul meu literar fiind Nicolae Motoc, cel care-a îngrijit revista Tomis, rubrica mea, Scara lui Escher, fiind locul în care s-au născut Spaţiile mele poetice şi personajele...

5. Spicuiri de povestiri, cu iubiri şi întâmplări
Cu sau fără orizont, cu sau fără idealuri
Dincolo de dunga albastră şi de dealuri
Pe un picior de plai, o Stradelă a Vântului
Îmi pune-n pericol ordinea gândului

“Cea mai îngustă arteră pietonală din Peninsula constănțeană afișează același farmec și frumusețe, ca celebra stradelă a ”Sforii” ce astăzi este un obiectiv turistic al Brașovului. Legenda spune că marele povestitor danez, Hans Christian Andersen, ar fi menționat această stradelă în una din scrierile sale, spunând despre aceasta că nu ar depăși lățimea unei palme. Acesta, la mijlocul secolului al XIX-lea, aflat într-un voiaj prelungit în Germania, Italia și Turcia, ajunge de la Istanbul, în vechiul Kustenge (Constanța). În 1841, acesta acosta în micul port al Constanței.

Kustendje este aşezată pe un mal povârnit, cu stânci calcaroase, încrustate cu scoici. Nici un copac, nici un tufiş, doar câteva colibe fără geamuri, cu acoperiș de stuf rezemat în pământ, înconjurate de o împrejmuire de piatră. Un steag flutură, un grup de femei privesc sub văl sosirea, iar tătarii se pornesc strigând întru întîmpinarea pasagerilor. Debarcaderul se compune din blocuri din piatră trântite unul peste altul (…) Case sărăcuţe, pe jumătate dărăpănate, formau strada principală, care era destul de lată; ici colo zăceau coloane de marmură și de piatră cenușie care după înfăţişare aparţineau unei epoci mai vechi.

La începutul anului 1900, străduţa era văzută ca o graniţă simbolică între casele a două cartiere: cel grecesc şi cel armenesc. Aceasta era pavată cu piatră cubică, în genul stilului italian. Apare prima oară în documente în 1912, iar în hărțile orașului din 1921. Un imobil boieresc , ridicat la finalul secolului trecut, atrage atenția tuturor celor ce pășesc pe această frumoasă straduță. Cert este faptul că orașul Constanța deține o stradelă unicat în România, o arteră pietonală de aproximativ doi metri lățime, pe o distanță de doar 100 de metri, prin jumătate de secol de istorie…”

6. Nu m-aş fi gândt niciodată că Sofia Kovalevskaia îmi va deschide ochii cu romanul ei, “Nihilist Girl”. Vera Barantsova, o tânără aristocrată, tânjește să-și dedice viața unei cauze. Lumea ei privilegiată este radical schimbată de emanciparea iobagilor de Alexandru I. Vera speră mai întâi să meargă pe urmele martirilor creștini, dar un latifundiar vecin - un profesor liberal concediat din funcția sa la Universitatea din Sankt Petersburg și exilat în moșia sa - îi deschide ochii asupra nedreptăților din Rusia...

7. Şi acum, un purpuriu zglobiu, voce şi chitară. Începem cu amintirile din gară. Spune-le tu cum îţi vin. Tu cânţi şi eu te pictez. Improvizează că poţi. Vocalizele lui aaaaaaa şi iiiiiii, 7 de aaaaaaa, 7 de iiiiiii, până intri pe scară. Treci pe la toate uşile, pe la toate mătuşile... „Mulţumim, o Doamne sfinte, pentru viaţa ce ne-ai dat/ Ca roua din zori, ce coboară pe flori, e dragostea lui Iisus”...

8. Cum îi stă bine Infinitului
Să vină-n Adevărul din urmă
Pictura face loc Culorii
Culoarea face loc Sufletului
Viaţa Sufletului face loc
Veşniciei şi Poeziei
Aşa cum le stă lor bine
Împreună...

Eu zic Una, Tu zici Două
Eu zic Trei, Tu, Treizeci şi Trei
Şi prin toată halimaua
În ibric fierbe cafeaua
Şi mai dă pe dinafară
Înspre seară...
Aşa ne povestim noi
De dimineaţă spre viitorul zilei
Cântecul copilei acoperind
În acorduri de chitară
Culorile Stradelei Vântului
Spre seminţele gândului
Semănate pe Plaja cu suflet
De la Pescărie până pe Strada Gării din Cogealac...



Constanţa, Joi, 27 Ianuarie, 2022