Lat. siccus (3) „qui a soif”, „maigre, décharné” , „ferme” (Ern.-Meillet 2001: 623) s-a conservat în întreaga arie a Romaniei (v., în acest sens, REW 7897 unde sunt indicate următoarele forme: rom. sec, it. secco, log. sikku, engad. sek, friul. sek, fr., prov., cat. sec, sp. și pg. seco). În unele dintre sursele lexicografice românești, sec este tratat ca adjectiv, valoarea substantivală fiind semnalată prin indicația „substantivat”, așa cum se întâmplă, de pildă, în DEX 2009, sursă în care pe prima poziție este menționat sensul (adjectival) laic „lipsit de apă, care a secat, s-a uscat” (v. și DEX 1998). În aceeași sursă accepția religioasă a lui sec este ilustrată prin locuțiunea adjectivală de sec „de post, care nu este de dulce”. Deși inclusiv în MDA2 2010 întâietate au, pe bună dreptate, accepțiile laice, totuși semantica religioasă a termenului în discuție este mai bine ilustrată, aici și disociindu-se clar între cele două valori morfologice, semnalate ca atare (prin a = adjectiv, respectiv sn = substantiv neutru). Astfel, în calitate de adjectiv, sec apare în două sintagme, cu circulație în limba populară, și anume Vinerea seacă „sărbătoare creștină de dinaintea Paștelui; vinerea mare, vinerea patimilor” , respectiv post sec „post în care nu se consumă alimente și nu se beau lichide; post negru”. Ca substantiv neutru, sec, urmat de obicei de determinări reprezentând nume ale unor sărbători religioase (cf., de ex., secul Paștelui ), lexicalizează accepția „post”, acesta utilizându-se și în locuțiunea adjectivală / adverbială de sec „de post” (cf. mâncare de sec, dar și mănâncă de sec ). Cu valoare adjectivală, de sec se utilizează și cu referire la unele zile, săptămâni, luni în care se fac rugăciuni și se ține regim alimentar strict . Mai familiare sunt structurile care evocă începutul postului, și anume locuțiunea verbală a se lăsa secul „a începe zilele de post” , respectiv substantivul compus Lăsatul-secului (cu varianta feminină Lăsata-secului) „(în practica religioasă creștină) ultima zi înainte de începerea unui post (îndeosebi a postului Paștelui); petrecere care are loc cu acest prilej” (DEX 2009). (Așa cum se arată în DRAM (2015), o sărbătoare similară se celebrează și înainte de postul Crăciunului, ambele momente fiind marcate de petreceri cu joc, mâncare (de dulce, preparată cu carne) și băutură. Interesant este și obiceiul de curățare a veselei cu cenușă (așa-numita operație de leșiere), în scopul pregătirii pentru post.)

Asemenea lui ajun (moștenit, foarte probabil, din lat. ieiunus / *aiunus), și sec − cu sensul fr. jeûne – a fost înlocuit de sl. post, la origini, termen cult, care a trecut din limba literară în graiul popular, prin biserică . Este sugestiv în acest sens faptul că în textele bisericești moderne / actuale nu l-am consemnat deloc pe sec [+religios], în proverbele românilor sec apărând mai mult decât sporadic, și anume în unele superstiții (cf., de ex., Dacă în seara de lăsatul secului mănânci ou, are să-ți pară postul scurt, Zanne, IX, 347) (Aceasta nu exclude însă posibilitatea identificării unor variante în diacronie, și anume a unor tipare în care să fi fost inițial selectat termenul sec, varianta cu termenul slav post fiind posterioară: Mănâncă Joia post și Vinerea carne ← *(?) Mănâncă Joia sec și Vinerea carne; Este cât Postul Paștelui ← *(?) Este cât Secul Paștelui (Zanne, VII, 118). Variante de acest tip figurează, de fapt, chiar în colecția Zanne, unde am găsit mai exact tipare frastice paralele în care este ocurent verbul latinesc a ajuna, respectiv împrumutul slav a posti: Ajună robul lui Dumnezeu pentru că n-are ce mânca (Zanne, VI, 475) → Postește robul lui Dumnezeu că n-are ce mânca (Zanne, VII, 118)).

De fapt, unicele tipare în care sec prezintă o anume frecvență azi sunt, așa cum de altfel am remarcat, a se lăsa secul, respectiv lăsatul-secului, structuri în care nu s-a putut exercita concurența termenului slav (*a se lăsa postul, *lăsatul-postului?).

În celelalte limbi romanice nu au fost înregistrate sintagme (cu conţinut religios) în care să intre descendenţi ai latinescului siccus, în condițiile în care, în Romania Occidentală, conceptul religios în discuție este lexicalizat prin descendenţi ai lat. ieiunium.