și nu m-ai recunoaște baricadată între riduri și fire de păr alb
ai avea îndrăzneala să spui ești neschimbată?
răspunsul meu sunt o scorpie trecută prin viață
te-ar descuraja?
peste 20 de ani nu vei mai intra nici tu în tabloul absolvenților de la secția
entuziasm și aventură
iar eu
ciocnindu-mi umbra de a ta cum s-ar ciocni două pahare de șampanie
la miezul nopții
aș întreba te-ai realizat în viață
ai familie ai copii un job care-ți umple conturile
și nu m-ar deranja tăcerea complice lățindu-se între noi
asemenea unei pânze de păianjen într-un colț al încăperii părăsite
peste 20 de ani s-ar striga din nou catalogul un fel de spovedanie ad-hoc
ți-ai pregătit deja speech-ul /ori
încă te cauți prin albumele cu fotografii
lipindu-ți degetele de câte un chip inaccesibil la vremea aceea
când ar fi vorba de credință ai accepta posibilitatea că nici măcar Hristos
nu se mai întoarce din morți ai accepta ideea
că drumul crucii este de fapt drumul fiecăruia dintre noi
că în cei 20 de ani scurși nu te-ai iubit suficient
ai recunoaște că n-ai făcut niciun gest care să schimbe canoanele
printr-o revoluție a cărnii ce tresare pe oase
că n-ai căutat în dicționare ce înseamnă cântecul de lebădă
pentru ultima noapte când ai fost obligat
să îmbrățișezi o statuie și frigul ei să-ți devină
a doua piele
te-ai șterge pe față în fiecare dimineață cu alt prosop în speranța
unui început mult mai curat
dacă te-ai întâlni cu mine peste 20 de ani
ce ai spune?