Despre cum am vrut să facem cu tata o faptă bună.A sunat
la ușă un vârstnic,arăta ca venit de la țară, nebărbierit
și ne-a întrebat dacă n-avem haine vechi. Și aveam.
Dar ne-a întrebat și dacă n-avem ceva de mâncare.

L-am poftit în casă și i-am așternut pe masa înflorată
din bucătărie tot felul de bunătăți. A cerut de băut,
l-am servit cu țuică dintr-un păhărel din dulap. Și încă
unul.Și încă unul. După o jumătate de oră am constatat
că ne mâncase alimentele pe două săptămâni,
numai noi știam cât de greu procurate.

Mai complicat a fost când ne-a anunțat că acum ar vrea
să se culce.*Vă rugăm să plecați acum*. Dar el nu se
sinchisea.

A trebuit să tragem de el și să-l împingem afară, era
puternic bătrânul, vânjos ca un țăran de-al nostru.
De-atunci n-am mai făcut fapte bune.