Pun garanție pentru Clipa Vie de Acum
Când îmi aduc aminte de drum
Și-n drumul acesta mă întâlnesc cu Eu de Atunci
Când, pe Urmele Inorogului hălăduiam printre lunci
De la Lunca Crișului Alb de la Voivodeni
Până la Lunca Mureșului de la Fântânele...

Întâmplări din zori de zi
Fie ce-o fi
Azi este ziua cea mare
Nu doar că este sărbătoare
Dar este ziua în care ne vom aduna la masa albastră
Domnii și doamnele Marelui Y-grec cu fereastră
Spre digul, bărcile și Plaja de la Pescărie...

I-am spus fiului meu
Pagina mea mi-ar fi utilă să se deschidă cu precizarea:

Acesta nu este mărul ispitei. Este mărul prieteniei din Livada Inorogului și a Licornei de la Pescărie, întru bucurie, să fie!

https://ro.pinterest.com/pin/137008013657350172/
https://ro.pinterest.com/pin/1087126797541168123/
https://ro.pinterest.com/pin/37154765668978912/

Și Doamnei mele i-am spus că peretele paginii vreau să fie pictat cu ceva care să ne reprezinte...

Posibilul şi Ymposibilul au luat locul lui Da şi Nu
Florăreasa Irina de la Florăria 23 din Tomis Trei
S-a gândit să-mi dea un Tigruţ vărgat
Să aibă Picasso ce şcoli-n neamul pisicesc...

https://www.youtube.com/watch?v=qKXPe5Oh-JE
https://www.youtube.com/watch?v=A2UTq0Ziok0
https://www.youtube.com/watch?v=_qIVgiq12QQ
https://www.youtube.com/watch?v=QmknZgeQSk4

Așa cum pădurea de stejari a început cu o ghindă, poietica mea de la Pescărie începe cu o sămânță poetică numită și cunoscută sub numele de “Unitatea Imaginară”. Punctul pe i este accentul și cel din trupul lui i este viața...

Îmi spunea Maestrul meu din copilărie:
Tot ce pui pe pânză să fie o revărsare
Care vine spre tine de la punctul din zare
Numit punct de fugă...

Săpând Tunelul, de la Turnul de abanos până la Turnul de scoici, fără nici un plan, am ajuns la Piramida lui Kheops de la care, printr-un Voiaj de practică, am ajuns la Piramida de pe Plaja cu Suflet la care-am ținut un Jurnal interactiv în Telegraf de Constanța sub titlul “Cel mai înalt castel de nisip (de pe Plaja Modern) se mută în Bulgaria”…

Nici nu mi-am dat seama cum şi când
Mi-am luat flanela de lână
Împletită de tine special pentru mine
M-am trezit cu ea pe pieptul meu
În vreme ce tu căutai
O rimă pentru bâldâbâc
Cu cărţile-n braţe
Şi cu „Aceeaşi mare”
Scrisă pe jumătate
Pe raftul lui Picasso…

Stau şi ascult cântecul dimineţii
Concertul de la ora cinci
Dat de o sfârlugă de cintezică
Un Corb al lui Aurică
Şi Cioara Dorinei de la Timişoara
Cu care stau de vorbă mai mult
Dimineaţa, la prima cafea şi seara
Dacă–mi deschizi tu rubrica comentariului
Voi posta astă-seară ceva de genul
Acum, pentru altădată
Dacă nu, voi posta mâine la mine-n rubrica
La ce te gândeşti?

Și uite așa, ajungem și la prima cafea. Prinsesem, de la mama, o vorbă: Ai grijă de tine, Mirciuţă. Cum să am grijă, mamă? Ca până acum. La care, tata, completa: apasă-te pe realitate... Vorba aceasta o spuneam și eu studenţilor mei…

Între Real şi Imaginar există un zar magic, rotunjit, ca o bilă, de Domnii Radical şi Infinit. Pagina aceasta îmi aduce aminte de "Carte de citire, carte de iubire” de Nichita Stanescu și Gheorghe Tomozei primită de la Maria Gheorghe din Montreal, ca un joc secund cu Imaginarul Scării lui Escher și al Piramidei de pe Plaja cu suflet...

De Sfântul Andrei, în Țara lui Andrei, fiecare pagină de învăţătură este bine-venită. Vorba Sfântului de azi: Vino şi vezi! În fotografia de pe pagina mea, studenții mei, gemenii Mihai şi Ovidiu Şagău, cu noi și cu Cel Mic, la Biserica din Lemn de la Pescărie...

Pipa mea așteaptă un vers
Versul așteaptă o pană de pescăruș
Pescărușul așteaptă să ies la fereastră
De la fereastră, tu stai de vorbă cu fetița dresoarei de la circ
Fetița dresoarei de la circ zboară cu bicicleta printre nori
Norii se scutură într-o șarjă de ploaie peste noroaie
La mine-n atelierul de la pescărie
Pânzele albe s-au umplut de portrete
Portretul Păsărarului a ieşit din ramă
În locul lui, acum, stă portretul tău, mamă...
Cu toate amintirile adunate de jur-împrejur
Pe plaja cu suflet, sub curcubeul trecător
Se lucrează încă la piramida de nisip
“Vorba aceea” este
Vorba mamei de la Timişoara
Când se apropie seara
Şi “amurgul devine albastru”
Luna, Soarele, stelele şi cerul ne sunt toate
Mult mai aproape decât Jumătate de Infinit
Cei plecaţi se întorc în amintirile dintâi
Coarda subţire cântă cântarea “Mai rămâi”
Aşa se făcu cerul albastru de azur…

Aveam în Catedra de Matematici de la Academia Mircea cel Bătrân tot felul de sfinţi şi de sfinte
Andrei, asistentul lui Memet
Dumitraşcu Gheorghe, asistentul lui Ilie Ciobanu
Maria Bibliotecara şi Mara lui Creţeanu
Se îngrijeau de lectura Şefului de Stat Major
Coordonator de credite-secretarul Melinte
Rangul Unu Hărăguş făcea orarul
Atmosfera între civili şi militari era de respect şi admiraţie reciprocă, până la invidie...
Lui Andrei îi spuneam Păcală
Până-n ultimul moment când
Ne-a păcălit pe toţi şi-a plecat
În griuri rafinate și colorate...

Maestrul meu, când aveam 12 ani, a fost Sever Frențiu. Vorba cuiva: "Cele mai magice povești sunt cele adevărate." La vremea aceea eram la Clasa de Violoncel, dar pictura m-a atras mai mult... Maestrul avea 28 de ani și eram vecini pe Mețianu, în Arad... Cum aveam origine nesănătoasă, ai mei, ca să nu am probleme de dosar la intrarea-n liceu, căutau să mă dea spre adopție... Povestea-i lungă și plină de neprevăzut... Întotdeauna am avut îngeri buni... Mai târziu, pe Maestru l-am reîntâlnit în atelier la finuțul meu Ștefan Câlția... Alt capitol romantic plin de Urmele Inorogului și ale Licornei...

Eugen Ionesco, 1931:《**Am cântat tuturor/ Fiindcă toți îmi seamănă/ Și mă iubesc!/ Elegie omului/ Elegie pomului/ Elegie stelelor/ Elegie pietrelor/ Elegie mie**》
***
Ionesco = Testamentul, scrisori, și, din Jurnal în farâme,1967:《**Ce este viața? Ar putea cineva să mă întrebe. Pentru mine, ea nu e Timpul; nu e existența asta care curge, care ne scapă printre degete, care dispare ca o nălucă îndată ce încercăm s-o prindem. Pentru mine, viața este, trebuie să fie prezent, prezență, plenitudine. Atâta am alergat după viață, încât am pierdut-o.**》
***
Ionesco: Elegie pentru ființe mici
**Aici a fost odată patul
unui copil care-a fost dus,
într-o cutie de păpușe
în parcul cu pămînt și piatră.
De-atunci, în colţul lor obscur
soldații stau tăcuți, de plumb,
încremeniți lingă trompetă
cu gândul dus la bătălii
și biruinți imaginare.
Un tren expres de tinichea
în gara mică de carton
a ruginit de nostalgie
și-un călător liliputan
în vagonaș a adormit.
Și calul blând, de lemn vopsit,
încet, în gândul lui nechează
și plânge amar bufonul mut,
decoloratul arlechin.**
Drumurile noastre încrucişate au împletit
Caroiajul tablei de şah de pe rogojină,
În Șah cu Hazardul, piesele sunt pietre şi scoici,
Ţie ţi-am lăsat pietrele, eu am ales scoicile…

De câte ori văd o gară, din inimă tresare-o clipă în care, eu şi fratele meu Nicolae-Puiu Popovici, facem cu mâna, de la fereastra trenului, unei domnişoare. Cine-i puştoaica, m-a întrebat fratele meu. Care puştoaică? Este colegă cu mine...

Ca niciodată, azi, în ceșcuța de cafea, mi-a ieșit o singură cărare, în care, zațul s-a așezat ca o dansatoare… Tot ca niciodată, Ynna-Miliky mă aștepta-n chiuveta de sub oglindă. Până m-am întors cu celularul să-i fac o fotografie, ea sărise pe pervaz unde s-a pus de veghe… Miau, miau, a mieunat ea la mine. Privind pe fererastră mi-am dat seama ce vroia să-mi spună…

În zarul meu de suflet e iarăşi cânt duios
Întâmplările gemene s-au întins peste tot
Pe Insula cu stuf, toate cărările duc la Far
Se schimbă amintirea în viitor trecut/ Cu frunza în cădere pe cântul unui mut/ În spatele cortinei se dă un recital/ Cu probele de roluri, culori din abisal/ Călare pe cal, Tympul trecea,/ Fluierând din solz de peşte/ Cu buburuzele de pe rochița Domnișoarei cu buline/ Şlagărul dimineţii/ Un fel de magie cu pălărie fistichie/ Din care zburau fluturii dresoarei de fluturi/ Și licuricii croitoresei de licurici...

Constanța, Joi, 30 Noiembrie, 2023