Unde se vede marea cu inima
Acolo cântă privighetoarea
Zboară și râde pescăruşul
Motoarele memoriei pornesc singure
Apoi, tot singure, se opresc.
La manivela cu velă învârte Îngerul.

Nostalgia viitorului creşte din sămânţa trecutului
Care-şi face loc în viaţa omului
Cu de la sine putere.
Chiar aşa, căutam un albastru
Să-l decupez cu foarfeca mare de croitor.
Culmea norocului, în dormitor
Albastrul pe care-l căutam era sub nasul meu

În nările calului meu sunt toate miresmele Crişului Alb
Calul şi călăreţul fac trup comun în alergare
De când era mânz, el ştie drumul spre mare
Pe urmele noastre, trecutul ne ajunge din urmă
Trece pe lângă noi şi ne-o ia înainte, prin viitor
Din gânduri în rânduri şi înapoi
Printre rânduri, prin decor,
Ocolind canapele de pe vapor

La voia întâmplării şi la inspiraţia clipei
Acolo unde cântă privighetoarea
De unde se vede marea din inima mea
Pornesc motoarele memoriei
Un voiajor, la fereastră, îmi aduce-o scrisoare
De multe ori greşim atribuind oamenilor ceea ce nu pot avea...

Azi, prin colind, ucenicim pentru că iubim... Vorba aceea: Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit Eu pe Voi...

Caleaşca Inorogului intră-n Piaţa Ovidiu
Plină cu personaje şi prieteni
De Crăciun, prietenii Inorogului s-au înmulţit
Bradul Pescăruşului s-a umplut de conuri
Butucul de Crăciun s-a îmbrăcat în lumini
Venite din poveşti cu veşti bune şi cu amintiri
Violoncelul amintirii nu tace
Pânzele albe aşteaptă Anul Nou…
De aici, din versul fugii
Într-un concert de violoncel
Pe dealul fântânii cu cumpănă
Zburdă un miel
Dintr-o turmă care paste.
Maşina mea albastră
Alunecă printre băltoacele
Care-mi taie drumul
Cu piezişul, de-a curmezişul
Depăşim tufişul

Din peisajul Tympului
Pe sens complementar fugii spre roşu
Versului i-a fost dăruită fuga spre albastru
Prin care toate se adună-ntr-un punct
De pe dunga albastră.

În oglinda din fereastră
Punctele singulare se adună-n culoare
Pe pânzele albe-n care
Violoncelul amintirii nu tace…

Pescărușul de pe stâlp este prietenul celor de la Pescărie. Prezența lui induce-n sufletele noastre o stare de bucurie și nostalgie a sărbătorilor din copilărie...

Când obosește pe stâlpul de la Pescărie, dă un tur de plajă și se așează pe pietroiul cel mai mare, loc predestinat întâlnirilor de alinare...

Aşa ni se duc zilele, frate,
Parcă, din ce în ce mai furate de libertate.
Şi de-ar fi numai o părere, tare m-aş bucura să mă înşel
Din nefericire, însă, aceasta este trista realitatea
Pe lângă restricţiile generate de pandemie
Mai venim şi noi şi ne limităm
Cu o mie şi unu de foşnete şi nelinişti
Şi peste toate mai vrem
Imposibila linişte în care vorbeşte Îngerul

Nu aș vrea să las să treacă clipa aceasta lungă fără să-i mulțumesc Îngerului Dimineții de ieri și Sfântului Prooroc Daniel că au avut grijă de toată familia noastră și de toți prietenii noștri de la Pescărie… Vârstele Bucuriei se repetă la fiecare Crăciun ca Acum când zilele din 2023 repetă-n aceeași ordine zilele din 1989, cu conținutul mult schimbat...

Vasile Popovici, despre Miracolul de la Timișoara. Voia Domnului s-a putut vedea prin condițiile meteo…
“I-aș zice săptămâna mistico-meteorologică a revoluției. Săptămâna revoluției de la Timișoara are și o dimensiune despre care e greu să vorbești fără să stârnești de îndată o uriașă neîncredere. Pare că bați rău câmpii.
Sunt totuși lucruri pe care buletinele meteo ale zilelor din 15 până în 23 decembrie 1989 le-au înregistrat fără urmă de dubiu. Cu toate acestea, ce s-a întâmplat atunci pare complet ieșit din cadrele logice ale firii.
Acompaniamentul meteo al protestelor mi s-a părut atunci - și de atunci până azi - un fapt care m-a zguduit în profunzime.

Vineri 15 decembrie: un frig sec, în jur de -10° C. O Timișoară gri, încremenită în ger, sărăcie și-n urâțenia cotidiană a acelor ani fără speranță. Conduc la gară, la rugămintea Profesorului Mircea Zaciu, o studentă din Germania (Yael), ce venise de la Cluj, înnoptase la Timișoara și își continua drumul spre casă cu trenul. Trecem prin Piața Maria, prin dreptul străzii lui Tökés, cu gândul că sub ferestrele pastorului se mai aflau câțiva enoriași, astfel ca ea să poată anunța la Europa Liberă că la Timișoara se întâmplă ceva nemaivăzut. Însă la acea oră a dimineții strada era pustie.

Sâmbăta 16 decembrie : de la -10° C trecem brusc la temperaturi nefirești. Se încălzește deodată, iar căldura urcă spre 20°C și o ține așa până vineri 22 decembrie. E în continuare sec, o primăvară de mai în plină iarnă. Proteste spre seară, brusc inflamate în zona Maria; se formează apoi coloane de o sută, două sute de oameni ce se îndreaptă în noapte spre căminele studențești și cartiere.

Duminică 17 decembrie : vreme frumoasă, deja cald. Proteste mari în fața Județenei de Partid. Elicoptere deasupra imobilelor, tensiune uriașă, soldați aliniați, totuși lumea se adună fără frică și scandează împotriva regimului. Intervin armata cu mijloace grele, Securitatea și Miliția. De pe la 15,30-16,00 se trage din plin - ca la Beirut, ca la război. Orașul devine un câmp de bătălie. Tancuri pe străzi. Morți cu zecile, răniți cu sutele, arestări masive. Tot centrul Timișoarei e sub ocupație militară. Marea crimă, cea pe care o știam inevitabilă cu toții, începuse. Și deodată ceva menit să te încremenească după toate ororile : în plină iarnă, dacă te uiți pe calendar, în plină primăvară dacă te uiți pe termometre, după ce masacrul s-a consumat la marile lui cote, cerul se înroșește înfricoșător (nu sunt nebun, rog să fiu crezut), încep tunete și fulgere ca în plină vară. O ploaie abundentă spală sângele de pe străzi.

Luni 18 și marți 19 decembrie: suntem tot în luna mai. Pe arterele centrale, cât vezi cu ochii soldați aliniați cu arme automate pe piept îndreptate spre trecători, tancuri, tanchete, camioane militare plasate în fața instituțiilor și la intersecții. Nu se circulă mai mult de trei oameni grupați. Populația interpelează militarii cu întrebări provocatoare, pline de curaj. Marți soldații nu mai sunt atât de hotărați să asculte consemnele, provocările trecătorilor sunt tot mai fățișe, mai fără frică. În fabrici, în spații închise e fierbere mare. Timișoara nu se lasă intimidată, iar ăsta e miracolul cel mai mare din săptămâna timișoreană. Acest intermezzo dintre 17 și 20, când totul putea să se termine brusc fiindcă disproporția dintre forța brută armată și posibilitățile civililor era uriașă, acesta mi s-a părut a fi marele miracol din săptămâna timișoreană : orașul pur și simplu refuza să îngenuncheze, cu orice preț, nebunește, exaltant.

Miercuri 20 decembrie: vreme caldă, cer strălucitor, de sărbătoare, ca și cum semnalul victoriei venea din altă parte decât de pe pământ, coloane imense de oameni converg din toate părțile orașului spre centru mărșăluind și strigând până la cer sloganele victoriei, cu steagurile națiunii în mâini, într-un singur glas, copleșitor cum nu mai trăisem vreodată și niciodată de atunci. Ce armată din lume ar mai fi putut deschide focul din nou, în plină zi, ce soldați ar mai fi ascultat un ordin dement împotriva unei populații uriașe, organizate și hotărâte? O vară cotropitoare în plină iarnă.

Joi 21 și vineri 22 decembrie : vremea a ținut-o tot așa, tot la 20 de grade, cu un cer pur și blând, parcă anume ca lumea Timișoarei să-și spună bucuria, suferința, să îngenuncheze de o sută de ori, să se roage într-o fervoare pe care România n-a mai cunoscut-o de o jumătate de veac. Ora istoriei și ora, cum să-i spun fără patetism, meteorologică, erau la unison. Cum altfel ar fi rămas mulțimile acelea pe străzile orașului atâta timp dacă fereastra timpului nu s-ar fi deschis miraculos, inexplicabil?

Sâmbătă 23 decembrie : deodată frig din nou, zăpadă abundentă (!!), viscol, mult sub 0°C. Fereastra s-a închis din nou, de la o oră la alta. Din seara zilei de 22 decembrie începuse și-n Timișoara diversiunea cu teroriștii, războiul militar cu fantomele. Timișoara reintra în iarnă. România întreagă reintra în iarnă.
Chestiile astea dincolo de natural cine le poate explica oare?”

La voia întâmplării şi la inspiraţia clipei Voiajul continuă cu o integrală curbilinie care nu depinde de drum ci doar de capetele Atunci și Acum, ambele cu Da și Nu în împăcare, la Pescăria de la Mare…


Constanța, Luni, 18 Decembrie, 2023