Ard steluțele pe cer a legendă și-a mister. Cortina scenei cu personaje se ridică acum ca atunci când pe șevalet pânza ta albă aștepta paleta culorilor vii… Cad Frunze din vis în poveștile cu Motanul Picasso și cu Anais… În viața unui om toate contează... Să știi de unde vin zarurile, de unde vine Zmeul de hărtie, de unde vine cântecul, de unde vine lătratul de câine... De peste tot și peste toate, din aproape spre departe, șoaptele se strâng în parte spiralate-n miez de noapte. Vorba lui Goethe: “Omul sădește ceea ce are în inimă”…

Cu amintirile, pe Scara Vieții, cobori, urci, revii, așa cum fac clipele lungi din viața Stradelei Vântului care duce la Pescărie…

Zgribulite-n pomul vieţii/ Patru vrăbii stau de vorbă/ La prima oră a dimineţii/ Nu departe de ele, gândul meu voiajor/ Pe un covor zburător...

Jocul de-a vacanța, la Constanța
Marinarul- Grădinar și Coșar
Stă de vorbă cu Valul și Marea

La început v-am dat o bilă
O vioară şi o pianină
Acum aveți mai multe
Dar nici una nu este
Ca bila de la început
Aşa şi cântecele
La început a fost
Un cântec cu un lătrat de câine,
Acum toate sunt mai multe
Și bilele și motivele și cântecele...

Era ceva ce nu mi-am amintit/ Și totuși amintirea a venit/ Mirare mare că s-a întâmplat/ Sigur că Da… Da, a venit…

Când mă culc în vârful şurii/ Şi triplez simţul măsurii/ Tu, cu oiştea trăsurii/ Măsuraţi în lung şi-n lat/ Curtea visurilor mele/ Care-ajunge până-n stele/ Pe uliţa iubirii mele.../ Nu spun taina înmulţirii/ Tac şi-n cântecul tăcerii/ Vestitorii primăverii/ Trec în cârduri de cocori/ Risipite-n uneori/ Undeva-cândva şi-acum/ Când un rotocol de fum/...Pagini albe las pe drum.../ ia lui Matisse e-n vis/ Pălăria lui Maria/ E pictată-n gălăgia/ Întâlnirilor de la ceas.../ Obiceiul cu ia şi cu lada de zestre/Ne-a rămas de pomină în poveste... Conexiuni şi inflexiuni, ca un tango, în care iubirea, marea, viaţa şi amintirea sunt soliste-n urma gândului bun… De câte ori îmi aduc aminte orele de violoncel şi de chitară, în minte-mi vin, direct din inimă, Vinga, Aradul, Timişoara şi Constanţa, cu oamenii întâlniţi şi anii trăiţi...

E vremea zambilelor şi a zâmbetelor de primăvară. În sufletul meu, unde primăvara vine mai devreme, “Ora Poetului” s-a îmbujorat cu muguri de trandafiri, de plopi şi de amintiri. Primăvara vine mai întâi în suflet. Când soarele ajunge la echinocţiu atunci vine ea şi pe afară. Întotdeauna viaţa se împarte-n două părţi inegale, cele văzute şi cele nevăzute, care, la rândul lor se împart în cele de dinlăuntru şi cele de dinafară. Să intrăm acum, împreună, în Ora Poetului care-i prietenă cu orele golfului, orele peninsulare și cu Ora lui Pitagora care cântă-n Agora…
https://www.poezie.ro/index.php/poetry/14100944/Ceasul_lui_Pitagora

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu intru în Ora Poetului, cum aş intra în Piaţa Operei din Timişoara, la orele serii, după ani de zile de absenţă. E un sentiment de întâlnire cu Infinitul, cu totul altul decât acela pe care-l ai când te întâlneşti cu Marea cea mare. În Piaţa Operei, porumbeii şi amintirile dau năvală pe tine în timp ce ceasul din turnul Catedralei îţi cântă de orele 18. Şi după ce se stinge şi ultima bătaie, din spatele tău auzi bătaia aripilor porumbeilor care se așează pe umerii tăi, să le dai de mâncare. Porumbeii aceștia mi-au dat și mie aripi, motiv pentru care m-am împrietenit cu zburătoarele…

Cu numerele prime am deschis o fereastră în viaţa numerelor speciale, numere care se amestecă cu viaţa zburătoarelor mele, pe care le iubesc foarte mult. Că dacă nu ar fi ele, le-aş inventa, pentru că locul gol e frumos doar dacă are ceva viu în el. O floare, o zburătoare, o amintire…

Pe insula cu stuf, graurii sunt în sărbătoare. Sigur vor ajunge, de aniversare, pe Plaja Tympului cu clipe lungi și culorile-n dungi…


Constanța, Duminică, 11 Februarie, 2024