opriți dracului ornicele astea bolnave
de vor să ne culce de tot,
ornicele astea cu baticuri mânjite de tămâie
de-au trecut de-a rostogolu' prin iad,
crescând focul cu ninsoarea robinetelor,
înarmate cu ciclopi deghizați în uşi
și cu buzele rujate de-un melc roşu
numai bune de-nroșit cururile dracilor.

sună și sună și sună și sună și sună
ca să ne-adoarmă iar,
să ne culce la loc, definitiv poate,
în sicriele cu tuse seacă
pe care le-mbraci trăgându-ți pielea peste ele
(aceeași mărime la sicriu pentru toți!)
și ca să-l trezească pe Marele Ornic
până nu-l ciugulesc în întregime cei şapte purici de pe picior.

tăceți, ne-am săturat!
nu vedeți că iepurii s-au tuns zero-n cap
de zici că-s pisici mai mici?
opriți-vă!
s-au topit toți elefanții din copaci,
n-au rămas decât trompele uscate.
vă rog, cineva, dați-mi o urechelniță!
vă dau oricât! oricât numai dați-mi una!

…
şi totuși, mi-e puțin milă.
doar un ornic cu rotițe lipsă
urlă atât de mult și des.