În urma câştigării premiului doi al secţiunii „debut în volum" din cadrul concursului naţional „Costache Conachi" 2023, concurs organizat în parteneriat cu editura Junimea, volumul meu de versuri „Cu mine, cu voi, cu nimeni" a făcut ochi.

Este o carte pe care nu am dorit-o cu orice preţ, nu era necesară, dar nici accidentală nu este. S-a construit singură - cele şaizeci şi nouă de texte supravieţuind ideatic, structural şi tematic celor paisprezece-cincisprezece ani de când am făcut trecerea spre versul alb.

E o carte cu şi despre oameni care se iubesc ori s-au iubit fie prea mult, fie prea puţin. E despre întâmplări comune, lipsuri absurde şi dureri care merită reamintite. Este despre persoane, iubire şi moarte, adică singurele teme care pot genera poezia autentică. E „cu mine, cu voi, cu nimeni".

Volumul poate fi achiziţionat de aici:
https://editurajunimea.ro/produs/cu-mine-cu-voi-cu-nimeni/

Vă las în continuare cu citatele critice de pe clapete:

Adrian A. Agheorghesei este genul poetului exigent cu privire la creaţia sa. Nu este de mirare, deci, să aflăm un debut destul de târziu al acestuia.

Poemele lui sunt existenţiale, adesea vorbele sunt fără perdea, pasajele din viaţa sa ori din viaţa unui oraş uitat într-o istorie vin să completeze o imagine apocaliptică, oximoronică de un dulce-amar a tot ce simte şi visează pe viu. Metafora este şi ea bine inclusă în bătătura poemelor.

Un astfel de poet este foarte greu de încadrat într-o propoziţie. Substratul utilizat în poeziile sale denotă latura psihologică a personajelor, căci poeziile sunt ca nişte mici romane în desfăşurare – avem aşa ceva în textele sale, avem personaje. Poezie atipică şi grea, înţeleasă doar de iniţiaţii în introspecţie.

Ar putea risca pe alocuri să nu fie plăcut de cititori, dar Adrian A. Agheorghesei nu este un poet de duzină, iar atunci lucrurile devin clare pentru iubitorul de scris adevărat. Totodată, acest poet nu are nevoie de laude şi nici de o prezentare ca la carte, pentru că i-ar ştirbi din valoare.

Unele dintre titlurile poemelor sunt adevărate citate filosofice şi din start te gândeşti cu cine ai de-a face sau ce poveste psihologică urmează să ne spună. Are ceva din duritatea autorilor ruşi, din patima acestora, din psihologia acestora.

Silvia BITERE



Pentru mine, debutul lui Adrian A. Agheorghesei reprezintă ceea ce la executarea unui condamnat prin împuşcare se numeşte conscience round: singurul glonte adevărat în rafala de gloanţe oarbe care uşurează conştiinţa plutonului de execuţie. Pentru că într-un peisaj literar postumanist în care să fii tu însuţi nu e suficient dacă nu te purifici prin cursuri de creative writing, Adrian A. Agheorghesei are curajul să spună: „Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea…”. Ar putea fi considerat un gest egoist, inutil şi desuet, dacă Agheorghesei n-ar avea o voce autentică în corala activismului poetic şi mizerabilismului high tech fixate ca repere pentru listele de lecturi cu autori relevanţi. Iar din acest punct de vedere, consider că volumul acesta e pentru mulţi o dezamăgire şi un avertisment: poezia lui Adrian nu e un screenshot, iar paginile nu se scrollează, ci se citesc. Şi mai cred că acest debut are destulă maturitate şi forţă încât să conteze mai mult decât o orbitare meteorică, aşa cum se întâmplă cu mulţi debutanţi. Pentru că, personal, ca încărcătură emoţională, îmi imaginez că orice debut poetic aduce puţin cu Tiananmen ’89: puţini ştiu cine a fost Wang Weilin, dar toţi îşi aduc aminte fotografia cu bărbatul care opreşte coloana de tancuri.

Emilian PAL