agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 308 .



clovni
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [emilian ]

2024-11-02  | [This text should be read in romana]    | 



avem nevoie de oameni să ne confirme că
nasul de cauciuc ne stă bine și că râd toți copiii
în circul acesta unde stăm cocoțați pe țeasta lui dumnezeu
de parcă am sta pe un monociclu în echilibru
draga mea la ora la care îți scriu am nevoie sufocantă de oameni
sunt muribund recunosc am nevoie de cineva să mă plângă
să-mi ducă lipsa
să-mi sape groapa cu mâinile goale

redacția acum e pustie toți au plecat să-și găsească o stradă pe care
să-și numere pașii unu doi trei patru cinci șase
oare cât mai trebuie să mergi
până să dai de aproapele sau măcar să-ți plângi departele
eu stau și fac liste cu lucruri de care mi-e teamă

de trăsnete
de vrabia moartă pe care-am găsit-o sub acoperișul balconului când făceam curat
a mai zvâcnit o dată apoi a lăsat capul pe spate
uite-așa fac oamenii draga mea
mai zvâcnesc o dată apoi lasă capul pe spate
de vremea când nu vor mai fi trenuri atunci toți vor sta pe loc
și voi crede că suntem încremeniți într-o firească uitare

câteodată îmi vine să scriu un bilet de adio
iartă-mă draga mea când vei citi eu voi fi plecat demult
să înmulțesc peștii și pâinile
iartă-mă draga mea că nu pot fi tot ce vreau
trei zile scriu despre morți apoi trei beau în neștire
iartă-mă draga mea că te-am înșelat cu toate crucile
pe-a ta n-am fost în stare s-o mângâi

avem nevoie de oameni să ne confirme că nasul de cauciuc ne stă bine
draga mea ce frumos râd copiii
îi vezi?

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!