la naiba cu totul viața asta are urme și nu urmări
unde ești și ce știi, poate cu totul m-ai uitat
și nu e de mirare
a trecut anul și au căzut atâtea frunze moarte peste mine
repet, peste mine, acest compost care-mi alimentează viața
și-mi spune da, ai deja un fel de plasă de salvare
te poți azvârli iarăși în gol, durerea a asurzit
pare că ține de epocile anterioare
pare că s-a refugiat în fotografii
haine, bijuterii, ace de siguranță, cuțite
mici buburuze de lemn, sticle de wiskey
tricou roșu, pantaloni roșii, scurți
sau lungi mi-e totuna
papuci de plastic neapărat negri
peste toate se întinde același refuz, pelteaua
care nu e la fel, nu e colivă, nu e acadea,
nu e regret, nu e bomboană
e doar fum, e doar seară, e doar dimineață.