Mă întorc uneori acolo,
ca și când nu aș fi fost niciodată.
Ocolesc peretele cu cărți de dragoste
pentru a admira, în spatele lui,
acvariul șarpelui singur.

Îmi place! Fără să înțeleg de ce
se ascunde acolo,
aproape de pomul cunoașterii,
un șarpe obișnuit de pădure,
rugându-se parcă să fie și el
în poveste.

Ca noi toți, căutând mereu alte cărți,
în care să ne găsim propria poveste,
sfârșind prin a fi prizonierii
cuvintelor scrise cândva,
înainte de nașterea noastră.

Apoi cobor la subsol,
cu o carte în mână,
în sala veche de lectură,
acoperită de o lumină bizară.

Unde mica scenă deschisă,
cu câteva fotolii,
îi așteaptă pe autorii
propriilor lor povești,
câte doi, mereu câte doi.

Mă întreb când au aflat
că sunt singur acolo
și nu îmi voi găsi locul.