Știa că stelele nu se abat niciodată din drumul lor, iar aceeași siguranță o regăsea și în cuvintele pe care le aduna, uneori grăbită, alteori înfrigurată. Micile sale manii, lectura, scrisul, pasiunea pentru arte, îi amplificau trăirile și îi dezvăluiau straturile ascunse ale minții, contopind realitatea cu visul. Poveștile pe care le crea, din amestecul subtil al memoriei și al imaginației, luau proporții evadând din limitele logice, lăsând-o să se lase păcălită cu bună știință de cuvinte. În tăcerea fiecărui gând, cuvintele deveneau instrumente puternice, capabile să contureze lumi ce existau doar în înfățișarea lor simbolică. Și deși știa că nu toate poveștile sale aveau rădăcini adânci în realitate, dragostea pentru acestea era infinită, ca o dorință de a explora nesfârșirea. Astfel, în fiecare amestec de fapte și fantezie, ea își descoperea o lume proprie, un spațiu secret în care adevărurile personale prindeau formă, răspunzând chemării unei realități mai profunde. În această încercare de a pătrunde în adâncul sensului, cuvintele deveneau repere, faruri care o ghidau pe tărâmuri necunoscute. Iar fiecare poveste, indiferent cât de aparent banală sau excentrică, o purta într-o călătorie misterioasă, cu pași mici și timizi, spre descoperirea unei esențe ascunse în spatele fiecărui simbol. Scrisul o artă a simțurilor, o experiență completă ce îi permitea să trăiască, să respire și să iubească prin intermediul paginilor. Pe măsură ce lectura avansa, simțea că se transformă într-un partener al poveștii, o extensie a fiecărui personaj. Trăia visuri alături de eroii săi, era alături de ei în momente de bucurie, tristețe sau dilemă. Se abandona complet în poveste, lăsând realitatea deoparte pentru a îmbrățișa fantezia creată cu atât de multă grijă și talent. Imersiunea în universul literar o absorbea total, iar granițele dintre ceea ce este real și ceea ce este imaginar se estompau treptat. Se simțea ca un explorator curajos, gata să descopere tainele ascunse ale fiecărei povești, pagină devorată devenea un portal, un cadru prin care putea să guste, să miroase, să simtă emoțiile personajelor. Pășind dincolo de peretele carții, traversând o graniță invizibilă pentru a descoperi locuri și sentimente ce nu existau în lumea cotidiană. Astfel, călătoria sa literară se transforma într-un exercițiu al empatiei pure și al plăcerii intelectuale.(Va urma)

printre rânduri –
și colț de umbră o
ceașcă întoarsâ