din piatra aruncată de mama peste umăr
noaptea-mi răsare ziua de pe urmele ei
și încerc să merg drept pe arcul acesta de cerc
viața dar
de prea mult timp o frecvenţă joasă
flămândă
îmi smulge măruntaiele
tahicardic
mă sufocă până iau forma unui infarct temporar
și urlu: nu-ți sunt piatra filosofală, dom’le gropar
a mea e împărăția al meu e patul a mea e această masă
cuvântul meu
oricât m-ai înghiți nu mă las pier de două ori sau niciodată
sunt prea tare și-ți rămân între dinți
pământ

cred în traiectoria pietrei aruncate de mama
oarecum și în mine
work in progress ziua de mâine un mille-feuilles cu aroma de vanilie
i-am pus și un nume speranței - douxcalion iubirea mea -
să sune melodios când va sparge capul groparului într-o explozie de gust

scot azi la lumină limba de piatră
un pendul necesar într-un echilibru precar
să merg drept de pe arcul acesta de viața
încerc