Poate că, fără să știi, tu ești cu mult mai aproape de cer. Da, tu care poți să treci peste insulte și să vezi umanitatea din celălalt. Că revolta este și un impuls al normalității. De aceea știi să ierți și să mergi mai departe, chiar dacă drumul poate părea absurd în ochii altora, plin de ostacole pe care numai cei aleși știu să le treacă. Tu nu te poticnești în reguli, știi să vezi omul de dincolo de greșeală, omul care s-a rătăcit o clipă. Normal, știi că e doar o rătăcire, o pierdere de sine pentru a renaște mai aproape de cel pe care Dumnezeu îl iubește.

Eu sunt rătăcitul între reguli, rigidul, însetatul de dreptate absolută, cel care uită uneori că absolutul e doar un atribut divin. Eu, rigidul închistat în reguli făcute de oameni, rigidul care uită că doar Dumnezeu este judecătorul suprem, greșesc fără să vreau, dar asta nu-i o scuză, că liberul arbitru ne-a fost lăsat și să discernem binele de rău.

Aș mai continua această a doua scrisoare (prima e cu substrat social, interesează prea puțin!), dar cred că am spus destul și oricum nu are vreo treabă cu literatura. Doar atât trebuie să mai spun: tu ești mult mai bun, ai puterea de a lupta cu răul, iar eu nu merit să port numele Sfântului Gheorghe.