Cum se impaca ziua de azi cu cea de ieri?
Azi-la munca, ieri-pupam o mana de mort care nu voia sa incremeneasca. Drept pentru care batranele au socotit ca se cuvine sa impunga trupul cu o andrea si sa puna in scriu (spre paza?) un facalet. Apoi au tamaiat, au jelit in versuri si si-au povestit. De toate. Amintiri despre ea, amintiri despre ele, amintiri despre altii. La usa s-a facut coada mare, pe masa s-au strans flori, rupte mai apoi pentru a nu ramane drumul nepresarat. Cand s-a iesit din casa, soarele s-a ascuns o clipa si vantul a batut. Batuse si cu o seara inainte, cand sora spune ca ingenunchiase, cerandu-i Domnului sa-i ierte moartei pacatele. A batut si la intrarea in biserica si mai apoi buna parte inspre cimitir. Oamenii s-au tinut strans inlantuiti in buchete de cate trei-patru. Masinile si-au aprins farurile, rascrucile si-au primit obolul de bani culesi in vanzoleala de tigani. Slujba la groapa, pamantul aruncat, plansul inabusit si apoi hai sa o pomenim. Mai multi oameni acum, decat la nunta...asa spuneau unii. La cantina a fost frig, dar alaiul a venit intreg, mancand incotosmanat si alegand ce-ar putea duce copiilor acasa. Sau cainelui.
In noaptea aia mi-a fost frica. Nu cred sa fi visat totusi ceva. Pana sa adorm m-am intrebat daca frica va ramane acolo sau ma va insoti la Bucuresti... E intuneric acum. As putea pleca si nu cred ca m-ar urmari nici un mort. Pentru ca desi a calcat pe strada mea, l-am lasat in satul in care s-a cununant si-n orasul in care a avut copii. Aici nu-mi amintesc sa fi avut ceva. Si poate e mai bine asa, fara amintiri.