Juan Ramón Jiménez
(1881-1958)
Deținătorul premiului Nobel pentru literatură pe anul 1956.
S-a născut în 24 decembrie 1881 la Moguera, un orășel din Andaluzia. Scrisul lui arată că potul stăpânește în mod desăvârșit arta cuvântului și a ajuns aici îmbogățindu-și măiestria cu ajutorul multisecularei experienșe a poeziei populare. În 1936, odată cu izbucnirea războiului civil din Spania, Juan Ramón Jiménez, care a simțit nevoia să slujească adevărul și viața, nu numai în poezie, se vede silit să-și părăsească patria și să emigreze în Cuba, căci ideile lui despre omenie și libertate nu se puteau împăca în nici un fel cu brutalitatea regimului fascist. În cele din urmă, se stabilește la Porto Rico, unde a ocupat o catedră de literatură la Universitatea din acel oraș.
-sentimentul misterului și al solitudinii ( „Arii triste”, „Grădini îndepărtate”, „singurătatea sonoră”)
-lirică de esențializare a realităților interioare („Eternități”)
-proza, de o cuceritoare candoare, evocă lumea copilăriei („Platero și eu”)