trebuie să sparg coaja oului să-i crească inimii mele picioare și frunții coroane
să ies de-aici
să ies umedă de sub cloșca asta grăsună singurătatea mea

ar fi fost posibilă până la urmă o exorcizare
tu știi formula eu știu să cad în genunchi

întinsă pe tocător vertical decăzut
aștept s-aluneci în plasa de vene

am o piatră în pumn

am supt ochii lui Dumnezeu cu gura lipită de ugerul lumii
încep să văd de-a binelea până la os

după ce-adorm moartea intră în mine mă linge pe gură
îmi ascute creioanele îmi hăpăie carnea rânjită
moartea mea are forma unui bărbat
pe care-l adun între coapse
șmirgheluindu-i fierbințeala

în clipa acestui poem ronțăi cristalinul unui zeu
am o piatră în pumn și-ți cer de pomană o sete
cu care să-mi beau leșia zilelor

ce știi tu, depărtândule, imaginarul meu scutier,
despre muchii și echere despre tăișul pe care dansează
tălpile mele?

tu deslușești doar pumnul meu eviscerat și liber
pe care desigur o piatră te suie
în care desigur mai e loc pentru cuie