Câinii, cățelandrii, cățeii și sărăcuțu cuțu, cuțu, adunați toți în ședință canină și-au arătat profunda nemulțumire că oamenii folosesc în mod inadecvat expresia „Se mânâncă între ei ca câinii”
Această expresie, au zis câinii, pe lângă faptul că produce o cacofonie, este și foarte nedreaptă pentru neamul canin, care a dovedit întotdeauna cele mai fidele și statornice sentimente față de oameni, pe care îi slujește și îi apără, fără simbrie, zi și noapte cu cinste și credință.
Câinii admit că există și între ei anumite manifestări reprobabile: mârâie unii la alții, se latră unii pe alții, se fugăresc, dar numai rareori se întâmplă să se muște unul pe altul și atunci victima schiaună de mama focului încât agresorul se retrage intimidat mârâind și bombănind, în dezaprobarea tuturor celorlalți.
Câinii susțin că mâncătoria dintre oameni este infinit mai mare decât la câini.La oameni mâncătoria este de o diversitate, prefăcătorie, intensitate și durată, violență și agresivitate, încât ea este o mâncătorie pe viață și pe moarte.
„Și mai e ceva, zise un cățelandru, care este semnificativ pentru problema pe care o discutăm.Și la câini se poate ajunge la o luptă pe viață și pe moarte, dar asta numai atunci când câinii sunt dresați de către oameni, ca să se omoare unii pe alții, cum o fac oamenii. Oamenii organizează chiar spectacole de felul acesta, la care vin și privesc cu mare satisfacție, plăcere și desfătare, felicitându-se pentru reușita dresajului.Și atunci se pune întrebarea:cine pe cine învață și cine de la cine învață?”
Pe ordinea de zi a ședinței canine mai era un punct întitulat „Agresivitatea nebunească a oamenilor împotriva câinilor” dar raportorul s-a îmbolnăvit grav în timp ce scria textul din care cauza a fost înlocuit cu o comisie formată din câini mai tari de fire, care să fie în stare să scrie groaznicul raport.
Deocamdată mi s-a înmânat numai textul de mai sus cu rugămintea de a fi publicat pe Internet.




Gh.L.Turcu
Vineri 14 oct.2005
București