Mă privești;îți spui că sunt tânără.N-o să mor;cel puțin nu încă.Nu înțelegi de ce scriu Testamentul meu...Sinucidere?Nici acest gând nu te surprinde.Îți pare o idee bizară,dar nu te înfioară.Dar nu,nu voi elibera acest păcat infinit.Dar dispariția,invizibilul?.."Minunat!"..Vei spune.."Nu..Pedeapsa greșelilor mele,răsplata căinței,regretului,aceasta e.."...Voi spune...Gândul ți-l dăruiesc ție,cel ce citești acum.Vei întreba:cine,unde,dacă mai sunt.Nu știu...Mă priveau,cel puțin la început.